Pentru leafa ce-o primim, nu muncim!
Avem un ministru al Bugetului. In persoana domnului Darius Valcov. De la PSD.
Avem si un ministru al Finantelor. Este doamna Ioana Petrescu, instalata in aceasta inalta functie personal de catre domnul Victor Ponta. Si daca tot am amintit de el, iata, avem si un premier. Si un intreg Cabinet. Ministri bine platiti. Cocotati pe ministerele lor, alcatuite din nenumarate Directii, incadrate cu demnitari si ei bine platiti. Ei bine, una dintre cele mai importante sarcini ale unui guvern este sa intocmeasca, in mod inteligent, un buget. Sa supuna legea dezbaterii Parlamentului, iar apoi sa urmareasca cu strictete capitole de venituri si cheltuieli. Exact asta nu face Guvernul Ponta. Si daca nu avem un buget, cred ca suntem indreptatiti sa le cerem tuturor banii inapoi.
Pe cetatenii Romaniei nu ar trebui sa-i sperie bugetul acestei tari. Cel mai rau lucru este sa nu il avem. O tara fara buget este ca o familie care nu stie cat incaseaza si nu stie cat poate cheltui. Situatie in care, sub aspect material, familia este impinsa in haos. Al doilea lucru rau este sa avem un buget prost facut. Cum arata un buget prost? Asa cum au aratat ultimele bugete ale Romaniei. Bazate, la capitolul venituri, aproape exclusiv pe taxe. Care au crescut atat numeric, cat si in cuantum. Este ca o afacere in care singura speranta de castig este sa iei pielea de pe salariati. Sa le pui biruri. La celalalt capitol, al cheltuielilor, un buget arata rau daca ele sunt mult mai mari decat veniturile. Sau mult mai mici. In aceste eventualitati, sunt necesare corectii. Asa-numitele rectificari. Un guvern care are nevoie sa rectifice de prea multe ori bugetul este un guvern rau. Alcatuit nu din profesionisti, ci din simpli amatori ai administratiei publice centrale. Dar si mai rau decat sa rectifici mereu bugetul, pe motiv de neincasare a impozitoleor sau necorelare a veniturilor cu cheltuielile, este sa ai un buget care, la capitolul venituri, dincolo de biruri, sa nu iti aduca nimic. Nimic in plus.
De unde pot veni bani in plus la buget? Exact de acolo de unde vin si bani in minus. Daca ai mai multe locuri de munca, incasezi la buget mai multe taxe. Daca ai mai putine locuri de munca, vin mai putini bani la buget. In Romania, numarul locurilor de munca a scazut. Cine spune altceva minte cu nerusinare. Ultimul raport al Bancii Nationale, ale carui date relevante au fost prezentate chiar astazi intr-o mare dezbatere organizata la Academia de Studii Economice din Bucuresti, ne arata ca, in 2009, an in care Romania a cunoscut varful crizei economice, numarul salariatilor a fost de 4.77 milioane. La capatul lui 2013, la un an si jumatate de la venirea la Palatul Victoria a Guvernului Ponta, numarul salariatilor a fost de 4.43 milioane. Prin urmare, Romania a pierdut 340.000 de locuri de munca. Bani pierduti la capitolul venituri. O alta sursa de venituri dintr-un buget national o reprezinta veniturile provenind din invesititiile pe care statul le face cu cap. Nu cu picioare. Investitii care sa creeze valoare adaugata. Adica profit. Care, in mod direct sau indirect, ajunge, sub forma de impozite, in buget. Numai ca investitiile au scazut si ele. Daca in 2010, in plina criza, ele au scazut cu 7% fata de anul anterior, iata ca in 2014, la doi ani si jumatate de la venirea Guvernului Ponta, investitiile au scazut in primul trimestru cu 9%, iar in cel de-al doilea cu 9,1%.
Ceea ce inseamna ca, iata, economia se duce la vale sub guvernarea Ponta. In plus, situatia se agraveaza si mai mult daca ne uitam la datoria externa. In 2009, in plina criza, pentru a ne salva, Romania a contractat o datorie externa de 65.6 miliarde euro si iata ca in 2013, la un an si jumatate de la venirea Guvernului Ponta la putere, datoria ajunsese la 78.7 miliarde euro. Iar lucrurile se inrautatesc. In al doilea trimestru al acestui an, datoria externa a romanilor, in loc sa scada, creste. Cu inca 1.4 miliarde euro.
Insist asupra faptului ca nu am facut altceva decat sa utilizez datele oficiale ale Bancii Nationale a Romaniei. Si daca asa stau lucrurile, haideti sa ne intoarcem la tema propusa si sa ne punem intrebarea daca este sau nu un gest criminal faptul ca Guvernul Ponta este incapabil sa propuna proiectul Legii bugetului. Faptul ca cei mai multi ministri sunt trimisi in campania electorala pentru a incerca sa urneasca eventualul car triumfal al lui Victor Ponta, candidat prezidential, faptul ca viceprim-ministrul aceluiasi Guvern e fix seful de campanie al aceluiasi candidat si, in fine, faptul ca parlamentarii PSD au luat decizia sa inchida Legislativul pana dupa alegeri, astfel incat si senatorii si deputatii sa faca tot campanie electorala nu pot scuti Guvernul Ponta de cea mai importanta obligatie a sa, aceea de a oferi tarii un buget.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News