Data publicării:

Pensionarii vor primi banii reținuți ilegal, până la sfârșitul anului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
cas
cas

Comisiile de sănătate şi muncă ale Camerei au aprobat, miercuri, cu unanimitatea membrilor prezenţi, deoarece au participat doar deputații din Opoziție, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia CC.

 Chiar dacă la ședința celor două comisii au fost invitați miniştrii Sănătăţii şi Muncii, aceștia au absentat. Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.

Raportul adoptat miercuri urmează a fi trimis Biroului permanent al Camerei, care va stabili punerea acestuia pe ordinea de zi, plenul urmând să se pronunţe.

 "Decizia noastră a fost aprobată în unanimitate, am dat raport de aprobare a Ordonanţei cu două modificări - cea solicitată de decizia CC, până la 740 de lei nu se mai impozitează - iar a doua prevedere - a restituirii banilor care au fost confiscaţi, impozitaţi neconstituţional, deci ilegal, în perioada scursă de la adoptarea Ordonanţei şi această restituire am propus să se facă eşalonat de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial până la sfârşitul anului în tranşe lunare egale, prin diminuarea viramentelor către CNAS, care a fost principalul beneficiar", a precizat preşedintele Comisiei de muncă, liberalul Victor Paul Dobre.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel