Data publicării:

Pensionarii organizează vineri în faţa Guvernului un miting: "Pensionarilor le-a ajuns cuţitul la os"

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dumitru Cojanu, presedintele Federatiei Nationale 'Unirea' a Pensionarilor din Romania
Dumitru Cojanu, presedintele Federatiei Nationale 'Unirea' a Pensionarilor din Romania

Federaţia Naţională ''Unirea'' a Pensionarilor din România (FNUPR) organizează vineri în faţa Guvernului un miting al pensionarilor, pentru a solicita diminuarea contribuţiilor angajaţilor la Pilonul II de pensii, a declarat, miercuri, preşedintele organizaţiei, Dumitru Cojanu, într-o conferinţă de presă.

"Pensionarilor le-a ajuns cuţitul la os. Ei nu mai pot suporta această situaţie, de aceea cu toţii au cerut să iasă la protest. Şi acest lucru îl vom face vineri, la ora 10:00, în Piaţa Victoriei. Acum am venit de la Primăria Generală, care ne-a aprobat acest miting. Acolo vom prezenta Guvernului şi întregii naţiuni situaţia aceasta dezastruoasă în care pensionarii se află la ora actuală şi împreună am cerut să fim primiţi de domnul prim-ministru, care va trebui să ne primească şi probabil că ne va primi, să-i prezentăm şi dumnealui această situaţie şi ce măsuri va trebui să ia în sensul ca grabnic să facă o delegaţie care să meargă la Comisia Europeană, unde Pilonul II trebuie să aibă o valoare mai mică, aşa cum a avut şi până acum, astfel încât să fie loc şi pentru pensiile oamenilor în această perioadă", a afirmat Cojanu.

Preşedintele FNUPR a adăugat că scumpirea energiei a făcut ca preţul la utilităţi să ajungă la valoarea unei pensii

"Pensionarii din România sunt într-o situaţie deosebit de grea în aceste momente, dat fiind faptul că după o perioadă în care pensiile au fost tăiate cu 26% în anul 2020, deşi s-a promis o creştere de 40%, iar în anul trecut decidenţii au mai promis că vor acorda 8%, au minţit şi de data asta şi n-au acordat nimic. Acum, când preţurile au crescut la alimente, la medicamente, la utilităţi, cu valori impresionante - au ajuns utilităţile să fie în valoare egală cu pensia - pensionarii trebuie să primească un răspuns din partea decidenţilor din România, din partea Guvernului, cu atât mai mult cu cât, în loc să ia măsuri de creştere a pensiilor, ultimele măsuri care au fost luate au fost luate dimpotrivă, pentru a reduce contribuţiile de asigurări sociale.

Domnul Cîţu a promovat un proiect de lege ca să mai reducă din contribuţii cu 5% pentru ca să crească salariile, ceea ce va aduce o reducere a bugetului de pensii cu 13 miliarde", a menţionat Dumitru Cojanu.

Liderul organizaţiei pensionarilor a atras atenţia că recenta decizie a Guvernului de majorare a contribuţiei la Pilonul II va reduce foarte mult bugetul de pensii.

"Iar pe de altă parte, Guvernul a hotărât să adopte o ordonanţă de urgenţă vinerea trecută, prin care măreşte valoarea Pilonului II; anul trecut au fost luate 9 miliarde din bugetul de pensii, de la gura pensionarilor, şi au fost transferate la administratorii privaţi, iar acum a crescut această valoare pentru anul 2024, la 13 miliarde de lei. În asemenea condiţii, bugetul de pensii va fi redus foarte mult şi deci nu s-au gândit că trebuie să crească pensiile, deci măsurile luate sunt altele", a precizat Dumitru Cojanu.

Totodată, preşedintele FNUPR a apreciat că valoarea reală a beneficiilor din Pilonul II va scădea drastic peste 20 de ani, din cauza inflaţiei.

"Pentru Pilonul II, avem acum, din comunicările care s-au făcut, 90 de miliarde de lei plasaţi la cei 7 administratori privaţi. 90 de miliarde e o cifră impresionantă, luată din contribuţiile de până acum a celor care sunt în plată, iar eu cred că nenorocirea este faptul că peste 10-15-20 de ani, când vor primi cei care sunt îndreptăţiţi să primească din Pilonul II, valoarea reală va fi mult mai mică. Atunci vor cumpăra produse poate la nivel de 10% faţă de ceea ce se cumpără la ora actuală, întrucât inflaţia este în creştere foarte mare, poate că în anii următori va ajunge la două cifre.

La aceste lucruri nimeni nu se gândeşte, cei care se ocupă de aceste treburi se gândesc să reducă valorile din bugetul de asigurări sociale, iar acest lucru e dăunător. Suntem cu toţii de acord să mergem vineri să ne cerem drepturile şi să vină cât mai mulţi pensionari acolo, pentru că avem acest drept aprobat astăzi de Primăria Generală a Capitalei", a încheiat Dumitru Cojanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel