Pensii, aberație totală. Olguța Vasilescu: Te doare mintea
Deputatul Nicolae Giugea, prim-vicepreşedinte PNL Dolj, a spus că la nivelul Ministerului Muncii s-a fi format o comisie din 20 de specialişti pentru recalcularea pensiilor, iar când au aflat pretenţiile Liei Olguţa Vasilescu, toţi au părăsit comisia.
Ministrul Muncii a negat că s-a întâmplat un astfel de episod.
"Nu am o problema cu deputatul PNL care se baga in seama pentru ca a observat ca presa îl preia când minte ceva despre mine, dar jurnaliștii verifica stirea? Cum ar putea sa se retragă specialiștii dintr-o comisie care a făcut Legea pensiilor pe motiv ca e proasta, când e făcută de ei înșiși? Te doare mintea de câte minciuni tot apar zilnic!", a spus Lia Olguța Vasilescu.
De altfel, și purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii a transmis: "Aberație mai mare ca asta nici că există, dar dacă politicianul local are și dovezi, în afară de vorbe în vânt, îl invităm să le facă publice.
Altfel, noul proiect al Legii pensiilor unitare a fost elaborat de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale și ai conducerilor tuturor caselor județene de pensii, dar și specialiști din cadrul acestora, care au avut libertatea de a propune și corecta, în funcție de situațiile întâlnite în practică, măsuri care fac parte din noua propunere legislativă.
Nici un membru al Comisiei nu s-a retras până când proiectul de lege nu a fost finalizat, iar specialiștii îl susțin cu atât mai mult cu cât au participat la elaborarea lui.
Proiectul de lege este finalizat și se află în prezent în analiza de impact bugetar, urmând a fi înaintat Parlamentului României, în viitorul apropiat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News