Proiectul legislativ privind instituirea interdicţiei beneficiului la pensie de serviciu pentru persoanele remunerate din fonduri publice condamnate definitiv pentru fapte de corupţie a trecut miercuri tacit de Senat, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare.
Ce urmăreşte proiectul
Potrivit proiectului iniţiat de deputaţi PNL, prin această măsură s-ar descuraja comiterea unor astfel de fapte de către anumite categorii profesionale, precum şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cel al Curţii Constituţionale sau al Curţii de Conturi etc.
"În materia pensiilor de serviciu acordate persoanelor care sunt remunerate din fonduri publice, este nevoie de existenţa unei interdicţii, astfel încât să nu poată beneficia de acest tip de pensie cei care au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie, precum luarea şi darea de mită traficul şi cumpărarea de influenţă", se arată în expunerea de motive.
Proiectul face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor având calitate de for decizional, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales