Data publicării:

Pensia de invaliditate, decizie în Comisia de muncă din Camera Deputaţilor

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputaţii din Comisia de muncă au dat, luni, vot favorabil proiectului de lege pentru completarea Legii 263 din 2010, Legea pensiilor, adoptând şi un amendament asumat de toţi membrii comisiei, unul dintre iniţiatori fiind Liviu Dragnea.

Deputaţii au adus mai multe modificări Legii pensiilor, cea mai importantă fiind aceea conform căreia pensia de invaliditate poate fi cumulată de la promulgarea legii cu veniturile din activităţi independente, în primul rând cele definite de Codul fiscal, între acestea fiind drepturi de autor, proprietate intelectuală şi drepturile conexe şi o serie de alte activităţi, cum ar fi PFA.

De această prevedere pot beneficia şi cei care primesc pensii de urmaş, dar, pe de altă parte, cei care s-au pensionat anticipat nu pot beneficia de aceste modificări.

'Lucrurile au fost în dezbatere cu cei de la Casa de pensii şi au zis: Dacă tot umblaţi, haideţi să rezolvăm şi problema pensiei de urmaş care, la fel, nu putea fi cumulată cu niciun alt fel de venit de această natură, totodată specificând clar că pensiile anticipate nu pot fi cumulate cu niciun fel de venit, pentru că ele fac parte nu dintr-o imposibilitate de a se desfăşura activitatea sau ca urmare a drepturilor survenite în urma decesului unui soţ sau părinte. Pensia anticipată ţine de voinţa fiecăruia şi, dacă ai capacitate de muncă, poţi să mai amâni puţin pensionarea, dacă ai şi o sursă de venit certă. Şi evident, Casa de pensii a ţinut să mai regleze câteva chestiuni de formă legislativă care în aplicarea Legii 263 nu puneau probleme - câştigul salarial cu salariul minim, mediu şi aşa mai departe', a declarat la finalul şedinţei preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon.

El a subliniat că urmaşii pot beneficia de această prevedere, chiar dacă au PFA sau alte câştiguri din activităţi independente.

În cadrul dezbaterilor, Solomon a evidenţiat discuţiile din spaţiul public pe marginea 'unui caz pentru unii revoltător, pentru unii excepţional, care poate deveni regulă în viitor' - că cei care beneficiază de pensii de invaliditate gradul I şi II nu pot cumula niciun fel de venit, inclusiv cele provenite din drepturi de autor sau alte activităţi independente. 'Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor a dorit să amendăm legea pensiilor. Cel mai apropiat de acest tip de modificare la legea pensiilor este proiectul de lege (...) care are mai mulţi senatori iniţiatori, care viza modificarea legii, astfel încât şi cei care fac parte din serviciile voluntare de urgenţă şi care au un accident în timpul intervenţiilor să beneficieze de pensii de invaliditate. Am convenit cu toţii într-o dezbatere anterioară că această modificare nu e de ajuns să fie făcută la Legea pensiilor şi trebuie modificate şi alte acte normative, plecând de la Legea privind securitatea în muncă şi chiar Legea de organizare a serviciilor voluntare de urgenţă', a spus Solomon în cadrul şedinţei comisiei, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Camera Deputaţilor este decizională pentru acest proiect de lege.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel