Data actualizării:
Data publicării:

Penalii, în Franța și în România

Autor: Bogdan Chirieac | Categorie: Stiri
WhatsApp

După model american, și în Franța partidele au alegeri primare pentru desemnarea candidaților la prezidențialele de anul viitor. La ultima dezbatere televizată, înainte de turul al doilea, în cursă au rămas Alain Juppé și François Fillon.

François Fillon, fost prim-ministru pe vremea lui Sarkozy, este marea revelație a scenei politice din Franța. După ce l-a eliminat pe fostul președinte Nikolas Sarkozy, care a candidat fiind amestecat în șase dosare penale, inclusiv unul în care a fost dovedit că a încasat 50 de milioane de euro cash de la fostul dictator libian Gaddafi, Fillon va câștiga și în fața lui Juppé. Francezii au apreciat faptul că nu a existat atac la persoană și că s-a discutat pe programe, pe angajamente, pe proiecte de viitor.
 
Presa franceză constată însă că Fillon a făcut o singură greșeală, fiindcă a amintit de "fostele probleme cu Justiția ale lui Juppé". Alain Juppé, primar de Bordeaux și fost ministru, fusese condamnat cu suspendare, în 2005, pentru că a folosit personal plătit de statul francez ca să lucreze în folosul partidul său politic. Vă sună cunoscut? O speța similară este reținută și în România pentru un important lider de partid politic. Și, totuși, francezii au considerat că Fillon nu trebuia să pomenească despre acest lucru. Nu poți condamna toată viața un om pentru o faptă, ci exact cât a prevăzut Justiția. 
 
În România, campania electorală se desfășoară în funcție de cine-i "penal" și cine nu. Cu perspective ca veșmântul "penal" să fie îmbrăcat de noi și noi personalități până la sfârșitul campaniei electorale. Trecem peste faptul că, la Ziua Națională numită a Unirii, unii nu sunt invitați fiindcă sunt "penali", încălcându-se astfel inclusiv Constituția, care prevede în mod expres prezumția de nevinovăție. 
 
Pur și simplu, ma gândesc că Franța, care inspiră de un secol și jumătate intelectualitatea română, ar putea să fie un exemplu pentru politicienii noștri care - atunci când se află la conducere - folosesc "Justiția independentă" ca pe o sabie de zburat căpățânile celor aflați sub putere, căci de opoziție nu poate fi vorba. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel