Data publicării:

Pelicula “Câini”, astă-seară, la Cinemateca din Haifa

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv şi Ambasada României în Israel vă invită la celebrarea Francofoniei în Israel prin Festivalul de Film dedicat Francofoniei și Târgul Francofoniei care vor avea loc în perioada 10-18 martie, la Cinematecile din Haifa și Holon, și la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo. 

În cadrul festivalului de film vor fi proiectate, cu subtitrare în limba ebraică, filme din România, Franţa, Elveţia, Canada, Belgia, Cipru, Grecia, Bulgaria şi Coasta de Fildeș.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, filmul Câini, în regia lui Bogdan Mirică, va reprezenta România și va fi proiectat în cadrul programului oficial al festivalului în datele de 13 martie, ora 20:30 la Cinemateca din Haifa și 16 martie, ora 20:30 la Cinemateca din Holon.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

În distribuție: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu

Celebrarea Francofoniei în Israel se va încheia cu Târgul Francofoniei care va avea loc vineri, 17 martie, orele 11:00-14:00 la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo.

Programul evenimentului va include standuri cu materiale informative de interes cultural, turistic și istoric aparținând celor 13 țări participante (Belgia, Canada, Elveția, Franța, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Bulgaria, Vietnam, Republica Democrată Congo, Camerun, Cipru, România, Grecia), precum și un bufet cu produse gastronomice tradiționale. Standul românesc este organizat în colaborare cu Ambasada României în Israel. Trupa Groove Ambassadors din Israel va susține un recital în cadrul târgului începând cu ora 12:30 pe esplanada teatrului din Yaffo.

În paralel, începând cu ora 10:30, în Piața Kedumin din Orașul Vechi din Yaffo, va avea loc o expoziție de lucrări semnate de artiști francofoni, precum și o reprezentație a spectacolului L’amour dans tous ses états susținută de trupa La Boheme (Israel).

Programul complet al Festivalului de Film dedicat Francofoniei:

Sâmbătă, 11martie, la ora 21:00: Un juif pour l’exemple (Elveția, regia: Jacob Berger), proiecție în prezența regizorului la Cinemateca din Haifa

Duminică, 12 martie, la ora 20:30, în acelaşi loc, a fost programat filmul Guibord s’en va-t’en guerre (Canada)

La aceeaşi oră, la Cinemateca din Holon, a putut fi vizionată pelicula Cloudy Sunday (Grecia)

Luni 13 martie la ora 18:30, este proiectat filmul Braquage à l’africaine (Coasta de Fildeș), la Cinemateca din Holon, iar la  20:30, în acelaşi loc, Les chevaliers blancs (Belgia).

La ora 20:30, la Cinemateca din Haifa , este rândul producţiei româneşti Câini

Marți, 14 martie, la ora 19:00, publicul este aşteptat la Cinemateca din Holon, pentru pelicula La vache (Franța)., iar la ora 21:00, urmează Un juif pour l’exemple (Elveția), urmat de o discuție în limba engleză cu regizorul Jacob Berger și criticul de film Avner Shavit

La Cinemateca din Haifa, la ora 20:30: Family members (Cipru).

Miercuri, 15 martie, la ora 19:00, Guibord s’en va-t’en guerre (Canada), la Cinemateca din Holon, urmat de Thirst (Bulgaria), la ora21:00

Les chevaliers blancs (Belgia) este programat la ora 18:30, la Cinemateca din Haifa

Joi, 16 martie, la ora 18:30, Family members (Cipru), la Cinemateca din Holon. Proiecţia peliculei Câini (România) va avea loc la ora 20:30.

Vineri, 17 martie, la ora 19:00, la Cinemateca din Haifa – Braquage à l’africaine (Coasta de Fildeș)

Sâmbătă, 18 martie, la ora 15:45, tot la Cinemateca din Haifa, Thirst (Bulgaria)

Începând cu 1998, în fiecare an, pe 20 martie, se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei. Ambasada Franţei și Institutul Francez, în colaborare cu reprezentanţe diplomatice ale diverselor țări francofone organizează în Israel o serie de evenimente culturale sub titlul Zilele Francofoniei. În acest an, seria de evenimente va cuprinde: Festivalul de Film dedicat Francofoniei, Târgul Francofoniei și o serie de conferințe în cadrul forumului de studii francofone.  Alături de Franţa (Institutul Francez din Israel şi Ambasada Franţei) vor participa ambasade și institute culturale din Belgia, Bulgaria, Canada, Cipru, Grecia, Elveţia, Vietnam, Republica Democrată Congo, Coasta de Fildeş, Republica Congo, Camerun şi România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel