Data actualizării:
Data publicării:

Pelerinajul Sfintei Parascheva. Racla cu moaştele a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Captură foto: Facebook/Doxologia Stiri
Captură foto: Facebook/Doxologia Stiri

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, sâmbătă dimineaţă, la scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi. 

În jurul orei 6,00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Parascheva, ulterior, racla fiind scoasă şi purtată în procesiune în jurul catedralei, apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru închinarea credincioşilor.

Un sobor de 32 preoţi, conduşi de PS Nichifor Botoşăneanu, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Au fost patru opriri, câte una în dreptul fiecărui colţ al catedralei.

De asemenea, procesiunea a ieşit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe poarta Sfânta Parascheva şi s-a intrat pe poarta Sf. Andrei.

La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de vineri dimineaţă şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Cei mai mulţi pelerini sunt din Voluntari, ei fiind aduşi la Iaşi cu 150 de autocare.

Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie. Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul, supranumit 'exarhul cântăreţilor bisericeşti'. Moaştele vor fi aduse la Iaşi, miercuri seară, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, Creta.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol.

În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica Trei Ierarhi'. De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, scrie Agerpres.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi. Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel