Pelerinaj la Potlogi. Preoții, obligați să se prezinte cu liste la procesiune
Câteva mii de credincioși s-au îmbulzit, luni, la procesiunea de la Potlogi, unde moaştele lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse de la Biserica Sfântului Gheorghe cel Nou la resfinţirea bisericii din vecinătatea Palatului Brâncovenesc din localitate.
Credincioşii din Dâmbovița au fost duşi cu autocarele la procesiunea de la Potlogi, ca urmare a unui ordin dat de Arhiepiscopia din Târgoviște.
Preoții de la Protoieria Titu au fost obligați prin SMS să aducă cât mai mulți enoriași; "Aveţi îndatorirea de a mobiliza credincioşii", aşa a sunat ordinul mai marilor prelați. Acest aspect a determinat ca în cea mai mare parte a bisericilor din Dâmbăvița să fie închise, într-una dintre cele mai mari sărbători ale ortodoxiei, Pogorârea Sfântului Duh. Și acest lucru sub încuviințarea Patriarhiei Române.
Citește și: Procesiune la Potlogi cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu
Iar Biserica Ortodoxă nu-și explică de ce în ultimii ani încrederea populației în Biserică se află la cea mai scăzută cotă din istorie.
Luni, la Potlogi, târgul săptămânal, care se ținea din timpul lui Constantin Brâncoveanu a fost închis de autorități, iar circulația a fost restricționată. Singura mașină lăsată să treacă a fost limuzina de ultimă generație a IPS Nifon Mihață, arhiepiscop de Târgoviște, fapt ce a produs rumoare printre ctedincioși.
Credincioşii au recunosc că mobilizarea le aduce aminte de vremurile comuniste, când erau mobilizați pentrui manifestările de 1 Mai și 23 August.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News