Pele, mesaj pe Twitter din spital
Legendarul fotbalist brazilian Pele, internat în spital miercuri la Paris din cauza unei infecţii urinare, a scris pe contul său de Twitter că se simte mult mai bine.
Mă simt mult mai bine. Antibioticele îşi fac efectul şi analizele sunt bune', a informat Pele. Brazilianul în vârstă de 78 de ani a fost internat într-un spital de la periferia Parisului la o zi după întâlnirea sa în capitala Franţei cu internaţionalul francez Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain).
'Totul este sub control. El se simte din ce în ce mai bine, dar nu cunoaştem încă data ieşirii sale din spital', a afirmat vineri dimineaţa, într-un comunicat, consilierul său, care l-a însoţit pe Pele la Paris pentru întâlnirea cu Mbappe, organizată de un sponsor comun, producătorul de ceasuri Hublot.
Sănătatea şubredă a celui supranumit 'O Rei' (Regele), singurul jucător care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962 şi 1970), este un subiect de îngrijorare în mod constant. Întâlnirea cu Mbappe trebuia să aibă loc iniţial în luna noiembrie, dar a fost anulată din motive de sănătate, întrucât brazilianul nu era în 'condiţii optime pentru a călători'. El a apărut de mai multe ori în cursul anului trecut în scaun rulant, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News