Data publicării:

PEID se alătură CNMR: O șansă în plus pentru persoanele cu dizabilități

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Patronatul European al Întreprinzatorilor cu Dizabilități (PEID) este a treizecea organizație care se alătură Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR). 

"PEID a fost fondat în anul 2011 din dorința de a uni două realități distincte, cea a antreprenoriatului, și cea a persoanelor cu dizabilități. Patronatul are reprezentanți la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare ale României. Potrivit PEID, scopul principal al patronatului constă în reprezentarea drepturilor întreprinzătorilor cu dizabilități la nivel european care desfășoara activități comerciale și de orice altă natură în cadrul societăților, asociațiilor, organizațiilor sau ca persoane fizice autorizate și crearea condițiilor favorabile pentru egalizarea șanselor în vederea afirmării și integrării depline a persoanelor cu dizabilități din România și Uniunea Europeană la toate nivelurile vieții comunitare: social, profesional, educațional, cultural, sportiv etc. Astfel, CNMR are de astăzi alături o organizație care își propune să construiască un mediu favorabil persoanelor cu dizabilități, în care acestea să poata primi îndrumarea corectă aferentă activității lor cu specific antreprenorial", potrivit aid-romania.org

Preşedintele Patronatului European al Întreprinzătorilor cu Dizabilităţi, Ion Dumitrescu, va ocupa funcţia de vicepreşedinte al CNMR la nivel naţional pentru probleme specifice domeniului de activitate al Patronatului pe care îl reprezintă. Priorităţile şi planurile noii organizații membre CNMR vor fi incluse în Planul Naţional pentru Modernizarea României, urmând să fie susţinute şi duse la bun sfârşit în faţa tuturor factorilor responsabili.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel