Pedeapsa cu moartea în România. Călin Popescu Tăriceanu: Sunt deschis la discuţii
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit la Antena 3 despre posibilitatea introducerii în România a pedepsei cu moartea pentru infracţiuni grave, afirmând că am fi singura ţară din Europa care ar aplica această măsură.
„Am fi singura țară din Europa care am avea pedeapsa capitală. Știți bine că și SUA sunt o serie de state care au în legislație această pedeapsă, altele care nu o au. Cred că am face o figură aparte și nu știu dacă am fi mai europeni. Sigur că în fața unei astfel de crime, îți pui întrebarea ce e bine, să ai măsuri de sancționare puternice sau să fii european.
Nu e problema de a părea european, dar societățile au evoluat și, după cum vedem, s-a renunțat la pedeapsa de capitală. Există pedeapsa privativă de libertate pe viață. Nu e același lucru, evident, dar cred că aceste lucruri ar putea fi discutate. Sunt deschis la orice discuție, dacă asta ar putea să frâneze sau să ducă la dispariția unor astfel de crime. În SUA, unde există pedeapsă capitală, această măsură nu a eliminat crimele, violurile și așa mai departe”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
După cazul înfiorător de la Caracal, au fost deschise mai multe petiţii pe internet pentru reintroducerea pedepsei cu moartea în sistemul judiciar din România.
VEZI AICI CE ZICE MONICA POP DESPRE REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News