PE, dezbatere despre situația din România. Țapardel: 'Este inacceptabil. Atacă din nou'
Europarlamentarul social-democrat, Claudia Ţapardel, a declarat în cadrul intervenţiei din plenul Parlamentului European că decizia de organizare a dezbaterii despre situaţia statului de drept din România a fost una extrem de netransparentă, fiind luată în ultimul moment la finalul săptămânii trecute.
„Este inacceptabil ca exact înainte de alegerile pentru Parlamentul European să avem o dezbatere prin care se atacă din nou politica internă a unui stat membru. Întreaga dezbatere nu a făcut decât să demonstreze încă o dată faptul că la nivelul instituțiilor europene se promovează dubla măsură. Totul este doar un joc politic murdar din partea grupului Popularilor Europeni, reprezentat în ţară de PNL şi preşedintele Klaus Iohannis, care afectează credibilitatea Parlamentului European şi care se dovedesc şi cu această ocazie marii duşmani ai României", a declarat Claudia Ţapardel.
Dezbaterea din plenul Parlamentului European a reprezentat încă o dovadă a imixtiunii instituțiilor europene în politica internă a României, imixtiune care nu se întâmplă atunci când vorbim despre alte state membre din vestul Europei, acolo unde se întâmplă lucruri cu adevărat grave. Cel mai recent exemplu este cel al Franţei, unde protestele masive ale „vestelor galbene" sunt reprimate cu brutalitate de forţele de ordine. Nimeni de la vârful Comisiei Europene sau din Partidul Popular European nu a pus în discuţie situaţia statului de drept într-o ţară ca Franţa, iar România este pur şi simplu hărţuită pentru lucruri care nici măcar nu se întâmplă.
'Cei care fac acuzații nu au venit cu exemple concrete'
„Se vorbeşte despre încălcarea statului de drept în România şi de afectarea justiţiei, dar nimeni dintre cei care fac acuzaţii nu au venit cu exemple concrete care să susţină afirmaţiile. Este doar o campanie de denigrare şi de dezinformare, la care participă inclusiv reprezentanţi şi simpatizanţi ai celor care chiar au pus sub semnul întrebării statul de drept în România, modificând peste noapte zeci de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală prin Ordonanţă de urgenţă", susţine europarlamentarul Claudia Ţapardel.
Nicio altă țară care a deținut Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene nu s-a aflat în această situație nedreaptă, prin care să se încerce prin orice mijloace să fie discreditat un succes. Pentru că felul în care România a reuşit să se achite de marile responsabilităţi generate de Preşedinţia Consiliului UE reprezintă un succes total al actualului Guvern.
Despre ce ar trebui să vorbim când vine vorba despre statul de drept?
„Atunci când vorbim despre statul de drept nu ar trebui să vorbim despre protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor? Acesta este efortul şi lupta pe care o duc permanent Guvernul României şi coaliţia aflată la guvernare, pentru a asigura un sistem de justiție corect, în care drepturile şi libertățile cetățenești sunt garantate. Toate forţele politice din Parlamentul European, care folosesc România ca subiect de campanie electorală, trebuie să înţeleagă că alegerile se câștigă prin votul oamenilor prezenţi la urne, pe baza încrederii pe care o are fiecare partid in rândul votanților săi.
Este inacceptabil ca actualul legislativ european, cea mai democratică instituţie a Uniunii Europene, să își termine activitatea într-o logică electorală și ca anumite grupuri politice să folosească ultima reuniune plenară de la Strasbourg pentru a ataca un stat membru al UE, aşa cum este România", a precizat Claudia Ţapardel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News