Data publicării:
Pe cine poate salva generalul Oprea, după dezastru
În urmă cu un an, am riscat un pariu: nu poate scăpa după accidentul polițistului Gigină.
În occident, demisia- că te simți vinovat, că ai avut ghinion-vine automat după o tragedie. Un arc reflex care nici nu mai trece prin creier, se închide în măduva spinării, asigurând supraviețuirea speciei, în sutele de ani de democrație.
Aici e România, oamenii se aprind repede, uită repede, dacă a rezistat o săptămână, va rezista un mandat, aici puterea nu se ia, se pierde, mi s-a replicat. Jocuri de culise, butoane pe care apasă unul sau altul, un public tot mai fragmentat, deci mai greu de citit, de ce să mă dau profet, am spus.
Iată că finalul a fost cel anticipat. Doar că pagubele în tabăra generalului sunt mult mai mari decât și-a imaginat. Dacă demisiona, a doua zi după accident, Gabriel Oprea își salva partidul. Și onoarea. Dacă demisiona din cauză că Piedone refuză să demisioneze, își salva guvernul. Și onoarea. Dacă ar demisiona acum, și-ar salva aliatul, PSD. Și onoarea.
Dacă se agață de scaunul din Senat, îl salvează pe Nicușor Dan. Poate ajută și PNL, dar furia anti-politicieni, canalizată în protestele de stradă, mai degrabă scoate de sub pragul de 5% formațiuni gen USR.
Cât despre bilanțul dlui general Oprea, fără partid, fără guvern și fără aliați politici a rămas, deja. Cu două luni mai devreme, sau mai târziu își va pierde și imunitatea. Va rămâne, măcar, cu onoarea?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News