Data publicării:

Pe cine curtează PNL. A fost căutat de la "cel mai înalt nivel al partidului"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PNL a ofertat un cunoscut avocat cu o funcție în partid, informație confirmată de acesta la Antena 3. 

Avocatul Gheorghe Piperea a fost ofertat de PNL pentru o funcție în partid: "A existat o discuție, confirm, dar trebuie să infirm că aș fi pus condiții, că aș fi cerut funcții. Am văzut aticole aberante în presă, că aș fi cerut să fiu președinte la Senat. Nu pot să fac astfel de propuneri, câtă vreme nu există o ofertă și câtă vreme nu am luat nicio decizie. Apoi, eu nu fac lucrurile pe care le fac pentru funcții, pentru ciolan, ci pentru niște proiecte. Eu sunt pus acolo unde sunt pus de obicei pentru calitățile mele, pentru a construi, nu pentru a distruge. Nu s-au pus astfel de probleme. Încă nu am luat nicio decizie, nu știu dacă să fac un astfel de pas, dar e evident că dacă o voi face, o voi face pentru un program de dimensiune mare, nu doar la nivel de București. Eu nu intru în trenduri, eu am alte țeluri. Spre exemplu, cred că aș putea să fac multe lucruri bune în domeniul juridic și experiența din ultimul timp, cu legea dării în plată, este foarte relevantă", potrivit antena3.ro

Întrebat cine i-a făcut propunerea de a intra în PNL, Gheorghe Piperea nu a dat nume, dar a spus că este vorba despre "cel mai înalt nivel al partidului": "Eu mă gândesc să dau un răspuns tranșant luni sau marți, dar permite-mi să nu vă spun mai multe momentan. Indiferent ce decizie voi lua, nu mă voi schimba, am să rămân la fel cum sunt."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel