Pe cine au REȚINUT procurorii DNA
Direcția Națională Anticorupție a făcut o nouă reținere.
Iordache Lazăr, vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), a fost reținut de DNA de luni potrivit comunicatului. Este acuzat de dare de mită și cumpărare de influență.
"În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Ministerului Sănătății un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătății pentru două spitale (destinate construirii unei stații de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale și pentru ca acesta să își exercite influența asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare. Sumele de bani promise și remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei stații de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale", anunță procurorii DNA.
Astăzi, Lazăr Iordache află dacă fi arestat preventiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News