Ludovic Orban a explicat într-un interviu pentru Agerpres că scorul de la alegerile parlamentare se bazează pe ”câtă încredere acordă oamenii”.
”Obiectivul nostru este câştigarea alegerilor, evident, cu un scor cât mai mare - 32, 33, 34, 35, 36% - câtă încredere ne acordă oamenii. Şi îi îndemn să vină la vot, să ne acorde încredere, pentru că aş readuce un pic filmul: în 2016 nu a existat foarte mult interes pentru vot şi PSD cu voturile a aproximativ 14% dintre cetăţenii României aproape a capturat România. Absenţa de la vot a permis PSD să facă lucrul acesta. Trei ani de zile, preşedintele Klaus Iohannis, PNL şi formaţiunile de opoziţie, alături de societatea civilă, au trebuit să lupte ca să oprească răul cotidian provocat de PSD aflat la putere. Am reuşit în 4 noiembrie să oprim PSD să facă rău României, ne-am asumat răspunderea guvernării. Deşi, dacă vă aduceţi aminte, nu foarte mulţi au vrut să-şi asume răspunderea guvernării. Practic, noi am fost cei care ne-am asumat răspunderea guvernării, deşi în primă fază Guvernul trebuia să fie un Guvern de tranziţie care nu trebuia să facă foarte multe lucruri pentru că nu am avut majoritate parlamentară, ăsta este adevărul.
De la tranziție la Guvern de criză
De la Guvern de tranziţie am ajuns la Guvern de criză şi am fost Guvernul care am fost confruntat cu cele mai mari dificultăţi din ultimii 30 de ani - pandemie, criză economic, secetă cum n-a mai fost de zeci de ani în România, am avut şi inundaţii. Cu un Parlament ostil, cu instituţii capturate de PSD, care au făcut tot ce au putut ca să ne saboteze toate demersurile guvernamentale, indiferent că era vorba de relansare economică, de susţinerea companiilor şi a angajaţilor, de lupta împotriva coronavirusului. Şi cu toate acestea, într-un an de guvernare, am reuşit să ţinem România pe linia de plutire. Atât am reuşit să facem într-un an de zile, în condiţiile extrem de dificile pe care le avem. Gândiţi-vă ce putem face în următorii patru ani, în vremurile bune care, cu siguranţă, vor veni”, a declarat Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video