Pe 24 noiembrie e Lună Nouă în Săgetător! Patru zodii sunt vizate. Daniela Simulescu: Nou capitol, indiferent de ce se întâmplă acum în lume
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 23 noi 2022, 23:02
WhatsApp
Daniela Simulescu/Foto emisiune
Daniela Simulescu/Foto emisiune
Pe 24 noiembrie e Lună Nouă în Săgetător.

Evenimentul marcant al acestui sfârșit de noiembrie este Luna Nouă în Săgetător, care poate aduce schimbările pe care le așteptai.

Pe 24 noiembrie avem două evenimente astrologice importante: Luna Nouă în Săgetător și reluarea mersului direct al lui Jupiter prin semnul Peștilor. 

Așadar, pe 24 noiembrie, ora 00.57, (ora României), are loc Luna Nouă în Săgetător, fenomen astrologic care vine cu vibrația unui nou început.

Luna Nouă este o perioadă de noi începuturi. La fiecare lună nouă s-ar putea să doriți să vă alocați timp pentru a stabili câteva intenții personale cu privire la ceea ce doriți să manifestați și să aduceți la realitate în următorul ciclu de o lună. Câteva exemple? A câștiga mai mulți bani, a începe o nouă relație, sau a îmbunătăți o relație. Acum este momentul să vizualizăm ceea ce vrem să realizăm. Vă puteți pune intenții legate de studiu, călătorii, libertate. 

Daniela Simulescu: Nou capitol în viața noastră, indiferent de ce se întâmplă acum în lume

„Imaginează-ți patru corpuri cerești (Soare - energia conștientă, Luna - emoțiile, Mercur - planul mental, Venus - plăcerea și esteticul) toate în semnul încrederii, speranței, moralității, filosofiei, expansiunii. Evenimentul acesta poate fi începutul unui nou capitol în viața noastră, indiferent de ce se întâmplă acum în lume. Și totul va porni de la regăsirea credinței. Și când spun asta nu mă refer la apartenența unei religii, ci la credința interioară”, a spus astrologul Daniela Simulescu, adăugând: „Fără ea nu putem face nimic. Când o avem, ajungem pe cele mai înalte culmi.”

„Încrederea nu este acel sentiment că putem pur și simplu, ci este acea senzație care ne rămâne după ce am ieșit dintr-o situație complicată. În basme, eroul pornește la drum cu mult aplomb. Dar, pe drum, întâlnește tot felul de provocări menite să îl facă să învețe cu adevărat ce este încrederea. Da, câteodată, o clipă de inconștiență, luată drept încredere, ne poate schimba viața”, a subliniat Daniela Simulescu.

Cei care vor resimți mai serios acest eveniment sunt cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.

Odată cu Luna Nouă de pe 24 noiembrie, pentru Săgetător este un moment oportun să înceapă ceva nou. O carte, o relație sau un curs. Astrele îi sunt favorabile.

Ritualuri de Lună Nouă

Începe printr-o simplă afirmație

Deși ai crede că este complicat să demarezi un ritual de Lună Nouă, nu trebuie decât să spui tare și răspicat ceea ce-ți dorești. Poate fi o replică simplă, de tipul: "Vreau să obțin permisul de conducere în următoarea lună" sau "O să mă căsătoresc cu persoana iubită". Toate aceste afirmații te fac să te concentrezi asupra scopurilor tale și îi spun Universului ce ai în plan.

Creează-ți un colțișor de relaxare

Poate fi oriunde: un colț al living-ului, fotoliul preferat din dormitor, în jurul mesei din bucătărie. Important este să pui bazele unui spațiu sacru pentru tine, ca să înceapă magia. Nu vorbim despre incantații, ci despre un loc care îți este pe plac și în care te simți bine și în siguranță. Asigură-te că spațiul pe care l-ai ales este curat și ordonat, ca să nu lași loc energiilor negative. Dacă te face să te simți bine, folosește aceste locuri pentru meditații. Aprinde o lumânare parfumată, ascultă muzică bună, dansează și lasă-te purtat de magia Lunii Noi.

Mai multe ritualuri de Lună Nouă pe astrosens.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?