Harghita. Pe 1 martie încep înscrierile pentru vizita Papei Francisc
Din 1 martie vor începe înscrierile on-line a pelerinilor care doresc să participe la slujba pe care Suveranul Pontif o va celebra în data de 1 iunie la Șumuleu Ciuc.
Pe portalul pontifex.ro, care va putea fi accesat începând din data de 1 martie, toți cei care doresc să participe la eveniment, pot să se înregistreze individual sau în grup, până în data de 30 martie.
Vor avea prioritate în procesul de înregistrare grupurile. Organizatorii și-au exprimat speranța ca la data de 31 martie să se poată obține o imagine clară a numărului persoanelor care vor sosi la Șumuleu-Ciuc. Totodată, dacă va fi necesar se va prelungi perioada de înscrieri on-line.
Cei care se înscriu primesc un e-mail de confirmare a înscrierii, iar după încheierea perioadei de înscriere se vor face demersurile de logistică, urmând a fi eliberate biletele de intrare emise electronic, cu cod de bare. Cu un bilet se va putea intra o singură dată.
Se recrutează voluntari
Pentru buna găzduire a pelerinilor, regiunea organizează cea mai mare clacă de până acum, iar pentru perioada cuprinsă între 31 mai-1 iunie cât vor avea loc și Zilele Județului Harghita, se conturează un program vast, divers.
Președintele consiliului județean a dat exemplu localitatea Sândominic unde deja 500 de persoane s-au oferit să cazeze pelerinii sosiți pentru vizita Papei Francisc. De asemenea, și o firmă din Miercurea Ciuc își va pune la dispoziție parcarea.
„Ne dorim foarte mult ca la eveniment să fie prezente cât mai multe persoane îmbrăcate în port popular. Este o bună ocazie pentru cei care au deja port popular să îl îmbrace, iar cei care încă nu au, să și-l procure", a spus Borboly Csaba.
Accesul autoturismelor va fi restricționat
Autoritățile locale și organizatorii cer cu insistență să nu mergem la Șumuleu-Ciuc cu mașina personală. Orașul nu deține destule locuri de parcare, de aceea intrarea în oraș cu automobilul va fi restricționat încă din 31 mai. Pe data de 1 iunie doar autoturismele care dețin permisiune specială pot intra în Miercurea-Ciuc.
Ceremonia se va desfășura în limba latină, cântecele vor fi în limba maghiară, papa va predica în limba italiană, traducerea se va face în maghiară simultan și română sau engleză. Pe ecrane va apărea și subtitrare.
Vezi și:
Aurul românesc. Coita: O să fim în mijlocul unui colaps global
Diaconu, culisele votului din Comisie: Are în spate exact ce nu ne place la Kovesi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News