PDL va rămâne în 2012 fără cel puțin 92 de fotolii de parlamentar, pe care nu le-ar avea nici acum dacă în 2008 ar fi existat USL
Senatorul Dan Voiculescu (PC) a analizat ce ar fi însemnat ca USL să se fi constituit înainte de alegerile din 2008. Prin schimbarea raportului, ar fi rezultat 92 de parlamentari mai puțini pentru PDL. Astfel, USL ar fi obținut 342 de mandate, față de cele 256 din prezent, iar PDL ar fi obținut numai 79 în loc de 172. Situația are mari șanse de a se corecta la alegerile din 2012, ba chiar să fie și mai gravă pentru PDL, așa cum arată ultimele sondaje, deci miza cea mai mare a democrat-liberalilor o reprezintă alegerile parlamentare, susține Voiculescu.
“Am analizat care ar fi fost configuraţia Parlamentului în anul 2008, dacă PSD, PNL şi PC ar fi candidat în cadrul unei alianţe. Reamintesc că, la începutul actualei legislaturi, PDL a obţinut 166 de mandate, PSD+PC 163 de mandate, PNL 93 de mandate, iar UDMR 31 de mandate. Dacă USL ar fi existat în 2008, scorul său potenţial ar fi fost de 52%. Tinând seama de modul de distribuire a mandatelor în actualul sistem electoral, (în care, spre exemplu, candidatul care obţine 50% plus 1 câştigă colegiul) USL ar fi obţinut 342 de mandate, PDL 79 de mandate, UDMR 31 de mandate, iar Minorităţile 18 mandate”, susține Dan Voiculescu.
În urma politicii agresive de racolări din ultimii 3 ani, PDL are, în prezent, 172 de parlamentari. În 2012, chiar dacă, prin absurd, ar mai obţine 33% din voturi ca în 2008, PDL şi-ar asigura doar 80 de mandate. Implicit, cel puţin 92 dintre actualii parlamentari PDL vor rămâne fără mandat. În schimb, dacă PDL va obţine maxim 15% din voturi, aşa cum estimează toate sondajele, rezultatul va fi semnificativ mai mic, adaugă Voiculescu. Aşadar, miza reală a PDL pentru 2012, nu este să câştige alegerile, ci să-şi asigure intrarea în Parlament. Analizând realist, peste 100 dintre actualii parlamentari PDL sunt la ultimul mandat. Chiar şi în cazul în care ar impune o modificare a sistemului vot şi-ar tripla pomenile electorale, PDL nu mai poate garanta viitorul politic pentru proprii parlamentari, susține Voiculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News