PDL, interesat de reducerea numărului de avorturi
Reprezentanții PDL sunt îngrijorați de actuala criză demografică și susțin demararea unor dezbateri interne, intenționând să identifice soluții care să combată numărul deosebit de mare al întreruperilor de sarcină.
Prezentă, miercuri, la dezbaterea "Familia şi etica vieţii", liderul femeilor democrat-liberale, Sulfina Barbu, a declarat că "PDL a ales să demareze dezbateri interne şi trebuie găsite modalităţle astfel încât numărul avorturilor să fie cât mai mic", informează Mediafax.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat că Fundaţia Creştin-Democrată duce o politică de sprijinire a tinerilor, precizând că nu sprijină o politică de natalitate brutală, care să amintească de perioada Ceauşescu.
În opinia democrat-liberalului, soluţii pentru creşterea demografică ar fi microcreditarea şi construcţia de creşe.
În același context, deputatul Raluca Turcan a declarat că există un dezechilibru demografic şi că generaţia de 30-40 de ani ar trebui să se gandească cine va plăti pensiile peste 20 de ani. "România se îndreaptă spre a deveni o ţară de vârstnici, sprijinită de tineri afectaţi de plata pensiilor", a spus Turcan.
Ea a susținut că are deja o iniţiativă legislativă pentru sprijinirea tinerilor astfel încât cei care îşi întemeiază o familie, sunt la prima căsătorie şi au 35 de ani să primească o scădere a contribuţiilor sociale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News