• Pavel Durov, șeful Telegram, acuzat și că și-ar fi agresat copiii. Bogdan Chirieac: E ceva putred în toată această istorie
Apar noi acuzații împotriva lui Pavel Durov, fondatorul Telegram.
Au apărut noi informații despre arestarea lui Pavel Durov, dar și despre alte acuzații care i se aduc acum fondatorului Telegram. Potrivit presei franceze, în momentul reținerii sale Durov se afla împreună cu asistenta sa, dar și cu bodyguardul său, care este român. Se pare că anchetatorii francezi i-au urmărit timp de câteva luni de zile avionul privat, înainte de a-l reține.
În plus, apar și noi acuzații împotriva lui Pavel Durov, fiind deschisă o nouă anchetă care îl vizează pe șeful Telegram. Fosta sa parteneră de viață îl acuză de violență împotriva copiilor. Aceasta locuiește în Elveția și susține că are trei copii cu fondatorul Telegram.
Precizăm că Pavel Durov, considerat a fi varianta rusă a lui Elon Musk, a declarat în luna iulie că are peste 100 de copii datorită donațiilor de spermă pe care le-a făcut în ultimii 15 ani.
Bogdan Chirieac: Dacă Telegram face ceea ce este acuzat că face ar trebui suspendat în țările democratice
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat aceste noi informații apărute despre cazul Durov în direct la Antena 3 CNN.
"E ceva putred în toată această istorie. Deci dacă Telegram face ceea ce este acuzat că face - facilitează acțiuni teroriste, trafic de carne vie, droguri și alte lucruri acestea, Telegram ar trebui suspendat în țările democratice, pur și simplu. Așa ar trebui să se întâmple. Acum, să inventezi tot felul de acuzații, care mai de care mai mirobolante, nu mi se pare în regulă pentru un stat de drept.
Bun, Franța este un stat de drept, Durov a fost eliberat, mă rog, pe o cauțiune mare, dar la Putin îl băga la pușcărie și îi smulgeau unghiile până aflau cheile de criptare, dar în lumea civilizată nu e chiar așa. Totuși, nu e normal ceea ce se întâmplă. Dacă ai suspiciuni că o rețea socială face ceea ce face - o interzici, chiar dacă ești o țară liberă, că dacă o interzice Franța, o interzic și alte țări ale lumii occidentale din cauza conținutului, dar ca să-i găsești tot felul de acuzații patronului acestei rețele e în neregulă, acesta este adevărul", a declarat Bogdan Chirieac.
Precizăm că Pavel Durov nu mai poate părăsi Franța. El se află sub control judiciar, care prevede o garanție de cinci milioane de euro, un check-in la secția de poliție de două ori pe săptămână și o interdicție de a părăsi teritoriul francez. Provocarea anchetatorilor va fi acum să materializeze infracțiunile, să dovedească modul în care acesta ar fi fost complice la infracțiuni și la comiterea acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News