Data publicării:
Pavel Abraham: Dosarul lui Mircea Băsescu, în pericol. Dacă se schimbă declarațiile?
Avocatul clanului de interlopi din jurul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, a atras atenția asupra elementului-cheie care poate arunca în aer dosarul lui Mircea Băsescu. Fratele președintelui Traian Băsescu a fost, miercuri, eliberat din penitenciar. El continuă să fie arestat, dar la domiciliu.
"Cercetarea nu e foarte corectă şi poate fi pusă în pericol ancheta. Ce se întâmplă dacă se schimbă declaraţiile?", având în vedere faptul că Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost eliberaţi, a avertizat Pavel Abraham, miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Avocatul Pavel Abraham a adăugat că "s-a dat încă o palmă justiţiei print-o hotărâre care n-a ţinut cont de ce se întâmplă în prezent".
"Vi se pare potrivit ca între doi cetăţeni, unul care recunoaşte faptele şi unul care neagă, că Mircea Băsescu minte - n-am nimic cu el personal, dar minte - să fie amândoi în libertate, în contextul în care ultimul l-a trimis pe primul s-o mituiască pe Izaura cu 20.000 de euro?", a întrebat avocatul Pavel Abraham.
SONDAJ catastrofal. Spulberă calculele politice
Curtea de Apel Constanţa a decis, miercuri, ca Mircea Băsescu să fie judecat în arest la domiciliu. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână, judecat în acelaşi dosar.
Mircea Băsescu este acuzat că ar fi luat o mită de 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial pentru a-l interveni la judecători în vederea unei soluții favorabile în dosarul în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat un nepot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News