Data actualizării:
Data publicării:

Paula Popoiu, manager al Muzeului Satului: Chiciurile de pe Valea Prahovei ar trebui să dispară. Vor crede că asta e cultura noastră

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Măștile autentice și dansurile româneși de sărbători sunt printre puținele tradiții care au mai rămas în Europa. România a reușit să conserve foarte bine câteva valori europene străvechi.

Paula Popoiu, manager al Muzeului Satului, a fost invitatul zilei la DC News, acolo unde ne-a vorbit despre frumoasele tradiții românești de sărbători. Deși România este împânzită cu tradiții, acestea sunt și foarte diversificate, aproape fiecare regiune avându-și specificul.

Românii și-au conservat foarte bine tradițiile de sărbători

„La noi obiceiurile nu le-am putea numi inedite. Noi căutăm să luam ceea ce înseamnă obiceiul tradițional, care are o semnificație. Din păcate, și aici sunt multe transformări. Sigur, cel mai „inedit” ar fi obiceiul care sugerează măști - dansurile tradiționale cu măști; dansul ursului, caprei, acestea au dispărut din majoritatea țărilor din Europa, dar la noi s-au conservat bine.

Avem festivalul pe care l-am denumit „Florile Dalbe”, care de fapt este o modalitate prin care aducem la oraș adevăratele obiceiuri de sărbători care se practică în realitate. Capra, ursul, mascații sunt încă păstrate ca tradiție. E adevărat că sunt și foarte multe transformări în ceea ce privește masca însăși. Printre cele tradiționale normal că vezi și cauciucuri pe care le-au adoptat unii dintre ei, dar în general aș spune că am avut acest noroc de a fi conservat destul de bine aceste obiceiuri de sărbătorile de iarnă, de Crăciun și Anul Nou.”, ne-a spus Paula Popoiu.

Chiciurile pot dezinforma străinii

„Măștile au început să dispară pentru că meșteșugarii nu mai au  piață de desfacere în primul rând. Ei ar perpetua meșteșugul tradițional, dar cu condiția de a avea o piață de desfacere. Unii dintre ei din asta trăiesc - olarii, de exemplu. 

Pe Valea Prahovei nu ar trebui să mai lăsăm toate chiciurile la vedere de-a lungul străzii pe unde trec străinii - poate își închipuie că așa este cultura tradițională la noi. Noi cei din muzee ne străduim să ținem sus ștacheta, să ajutăm astfel încât meșteșugurile tradiționale să se perpetueze în continuare.

Am avut mai multe târguri numai cu meșteri rromi. Au un talent formidabil, fac niște obiecte extraordinare, dar exact asta discutam cu ei. Le trebuie niște încurajare și susținere, chiar din învățământ. Au dispărut acele școli profesionale, ele erau bune pentru perpetuarea meșteșugurilor tradiționale.”, ne-a mai transmis Paula Popoiu, manager al Muzeului Satului.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel