Data publicării:
Paula Chirilă, momente de groază la o emisiune: În pauză, am început să plâng
Paula Chirilă trece prin momente de panică, joi seară, la “Aici eu sunt vedeta”, show-ul de la Antena 1 prezentat de Dan Bittman.
Prezentă în platoul emisiunii alături de fiica ei, Carla (7 ani și jumătate), Paula se sperie îngrozitor atunci când prezentatorul Dan Bittman se îndreaptă spre ea, ținând în mână un borcan în care se află o tarantulă.
"Am arahnofobie! Plecați de aici cu el!", a strigat Paula, la vederea vietății, părăsind platoul. Degeaba a încercat fiica ei să o apropie apoi de borcan, în ideea că îi va vindeca teama morbidă de păianjeni. Paula nu s-a lăsat înduplecată, ba a avertizat-o pe fetiță că, dacă nu încetează, nu-i va mai cumpăra hoverboardul dorit.
"Mie mi-e foarte frică de păianjeni și mi-au adus o creatură numită tarantulă, care m-a cam speriat. În platou, am încercat să mă țin tare, pentru că era acolo și Carla și nu voiam să o influențez. Dar, în pauză, am început să plâng. M-am ascuns într-o cabină, să nu mă vadă ea, și am plâns. Am această teamă din copilărie, dar nu știu ce a declanșat-o. Nu pot privi păianjenii nici măcar în fotografie.", explică Paula, îngrozită.
[citeste si]
Cum se va încheia acest moment delicat pentru Paula Chirilă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în această seară, de la ora 21.15, într-o nouă ediție a show-ului "Aici eu sunt vedeta", prezentată de Dan Bittman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News