Data publicării:

Paul Pogba s-a operat la genunchi şi riscă să rateze Cupa Mondială 2022

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp

Internaţionalul francez Paul Pogba, care a semnat în această vară cu echipa italiană de fotbal Juventus Torino, după despărţirea de Manchester United, s-a operat luni la genunchiul drept şi riscă să rateze Cupa Mondială din Qatar, programată în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

"În această seară (luni), Pogba a suferit o meniscectomie artroscopică externă, iar intervenţia realizată de profesorul Roberto Rossi, în prezenţa doctorului lui Juventus, Luca Stefanini, a reuşit perfect", a precizat clubul torinez într-un comunicat.

Antrenorul lui Juve, Massimiliano Allegri, anunţase mai devreme, în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o luni, înaintea meciului cu Paris Saint-Germain din prima etapă a Ligii Campionilor, programat marţi, că Pogba urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

"Pogba a ieşit în această dimineaţă (luni) să se antreneze, dar s-a oprit şi a decis să se opereze", a explicat tehnicianul italian, precizând că nu va conta pe mijlocaşul francez până la întreruperea campionatului italian, la jumătatea lunii noiembrie, din cauza Mondialului din Qatar.

Mass-media italiană evocă o indisponibilitate a lui Pogba cuprinsă între şase şi opt săptămâni, ceea ce teoretic i-ar permite mijlocaşului să fie inclus, în extremis, pe lista "Les Bleus" pentru turneul final din Qatar.

În vârstă de 29 de ani, Paul Pogba a fost component al selecţionatei lui Didier Deschamps care a cucerit titlul mondial în 2018. El nu a mai jucat de la finele lunii iulie, când a suferit o leziune a meniscului lateral al genunchiului drept, în cursul turneului efectuat de echipa torineză în Statele Unite, scrie Agerpres.

Pogba s-a întors gratis la Juventus

Paul Pogba s-a alăturat lui Juventus cu un contract de patru ani, după expirarea angajamentului său cu Manchester United.

Mijlocașul francez, în vârstă de 29 de ani, a câștigat de patru ori Serie A cu giganții italieni, înainte de un transfer de 105 de milioane de euro la United, în 2016.

Pogba a jucat ultima dată pentru United abia pe 19 aprilie, iar de atunci a rămas pe bară din cauza unei accidentări. El a rămas și liber de contract în această vară, după ce el și clubul nu au reușit să cadă de acord asupra unei noi înțelegeri.

Clubul a confirmat la începutul lunii iunie că Pogba va părăsi Old Trafford în această vară.

Într-un videoclip pe rețelele de socializare postat de Juventus, Pogba a spus: „După cum puteți vedea, m-am întors și sunt foarte fericit - abia aștept să încep  și să câștig trofee cu voi. Vom fi acolo pe terenul de fotbal, toți împreună.”

Juventus a transmis: „Când ne luăm la revedere după o aventură intensă împărtășită împreună, există întotdeauna o licărire de speranță că ne vom revedea, mai devreme sau mai târziu.

„A plecat ca băiat și se întoarce ca bărbat și campion, dar există un lucru care nu s-a schimbat - dorința de a mai scrie împreună istorie.”

„Pogba s-a întors și nu am putea fi mai fericiți”.

Pogba, care s-a alăturat academiei United de la Le Havre la vârsta de 16 ani în 2009, i-a ajutat pe diavoli să câștige Cupa EFL și Europa League în primul său sezon înapoi la club, dar acestea s-au dovedi a fi singurele trofee câștigate.

Un dezacord cu managerul de atunci al United, Jose Mourinho, l-a făcut să piardă statutul de vice-căpitan în 2018, înainte ca accidentările și forma neregulată să-i reducă performanța.

Pogba, care are 91 de selecții internaționale, a fost fost un jucător influent la echipa națională, ajungând campion mondial cu Franța la Cupa Mondială din Rusia, în 2018.

El a marcat 16 goluri pentru United în campania 2018-19, dar în ultimele trei sezoane a găsit plasa de numai opt ori în 91 de apariții.

Pogba a marcat 39 de goluri în 233 de apariții în cele două perioade ale sale la club, dar la ultima sa apariție pe terenul propriu, împotriva celor de la Norwich City, în aprilie, a fost huiduit de suporteri când a fost înlocuit.

Juventus a terminat pe locul al patrulea în Serie A, pentru al doilea sezon consecutiv, în spatele campionilor de la AC Milan cu 16 puncte.

Înainte de aceste două sezoane, Juventus a fost campiona italiei, vreme de nouă sezoane consecutive, Pogba jucând un rol cheie în performanțele echipei din 2012-13 până în 2015-16.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel