Data publicării:
Paul Papp, audiat la Tribunalul Vaslui într-un caz de trafic de minori
Fundaşul naţionalei de fotbal, stelistul Paul Papp, a fost audiat, marţi, la Tribunalul Vaslui, într-un dosar de trafic de minori, în care are calitatea de martor, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale, potrivit procurorilor DIICOT, cu una dintre victime.
Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au audiat pe internaţionalul Paul Papp, în calitate de martor, într-un dosar în care doi bărbaţi din Vaslui sunt judecaţi pentru trafic de minori, transmite Mediafax.
Fundaşul echipei Steaua Bucureşti şi al selecţionatei de fotbal a României s-a prezentat în faţa judecătorilor după mai multe amânări în care fotbalistul şi-a motivat absenţa prin convocarea sa la naţională sau prin susţinerea unor meciuri cu formaţia de club. Din acest motiv, judecarea cauzei pe fond a fost întârziată două luni, Paul Papp fiind ultimul martor ce trebuia audiat în dosarul de trafic de minori.
La ieşirea din sala de judecată, Paul Papp a refuzat să facă vreo declaraţie presei despre ceea ce a spus în faţa instanţei. De altfel, ziariştii nu au avut acces în sala de judecată pe motiv că dosarul vizează victime minore.
În acelaşi dosar, a fost audiat deja, tot în calitate de martor, şi fundaşul Silviu Bălace, în prezent jucător al ACS Poli Timişoara.
Cei doi fotbalişti ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minorele traficate de doi vasluieni atunci când evoluau la echipa de fotbal FC Vaslui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News