Data publicării:

Patru proiectile cu focosul activ găsite în satul Lăzărești

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Proiectile descoperite în Vrancea
Proiectile descoperite în Vrancea

Patru proiectile cu focosul activ, provenind din Primul Război Mondial, au fost descoperite de Asociaţia Detecţii Gorj, pe raza satului Lăzăreşti, acestea fiind ridicate de către pompieri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Florin Chisim.

"Unul dintre membrii Asociaţiei Detecţii Gorj a apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, semnalând ca pe raza oraşului Bumbeşti Jiu, satul Lăzăreşti, a găsit, cu ajutorul detectorului de metale, mai multe obiecte de muniţie. La faţa locului s-a deplasat o echipă pirotehnică din cadrul unităţii noastre care, în urma săpăturilor, a scos la lumină patru proiectile - un proiectil calibrul 53 milimetri şi trei proiectile calibrul 37 de milimetri - provenind din bătăliile purtate pe timpul Primului Război Mondial", a informat Florin Chisim.

Potrivit sursei citate, intervenţia a fost una foarte dificilă, având în vedere faptul că toate cele patru proiectile aveau focosul activ.

Acestea au fost ridicate şi depozitate de către echipa pirotehnică a ISU Gorj, urmând să fie distruse controlat.

Vezi și: Bărbat în stop cardio-respirator, resuscitat de pompieri în urma unui accident grav la Cluj

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel