Data publicării:
Patronul clubului Bamboo: Mi-am pierdut sufletul
Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, a declarat, luni, la ieşirea din sediul Poliţiei Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spaţiu care în mod normal este închis.
'A pornit dintr-un spaţiu care normal e închis, nu funcţiona. Pe mine m-au chemat şi normal că eu am văzut acolo, eu am fost acolo pe moment şi am văzut... Foarte ciudat cum s-a aprins foc şi cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Atunci când am văzut focul, am spus să facem evacuare. S-a făcut evacuare imediată şi s-a ieşit', a declarat italianul Joshua Castellano, după ce a fost audiat în dosarul deschis în urma incendiului de sâmbătă.
Întrebat la cat estimează pagubele de la clubul Bamboo, Joshua Castellano a spus că nu este vorba de bani: "mi-am pierdut sufletul".
[citeste si]
Întrebat în legătură cu documentele de autorizare, el a explicat că exista în curs o procedură de avizare.
"Nu are cum să nu aibă avize, era aviz în procedură normală de a obține autorizație. Locația are un proces de autorizare pentru ISU, pentru că după ce s-a întâmplat cu Colectiv s-au făcut niște schimbări. În momentul când nu ai o locație mică, ai o locație destul de mare, de 5.000 de metri pătrați, trebuie să fie refăcută toate lucrarea, cu avizarea respectivă, cu aprobarea până la sfârșitul 30 iunie 2017, pentru asta noi eram în regulă pentru funcționare", a precizat proprietarul clubului Bamboo.
Chestionat dacă localul era asigurat, acesta a răspuns că nu, neputând să fie încheiată asigurare fără aviz ISU.
"Nu, am avut anul trecut asigurare. Înainte să se întâmple chestia asta cu Colectiv am avut asigurare. În momentul când s-au schimbat toate legile și în momentul când trebuie să faci o lucrare, să te pui în regulă cu toate legile noi pentru partea asta de ISU, a trebuit să nu avem asigurare. Dacă nu ai avizul ISU, asigurarea nu plătește despăgubirea. Pentru asta, păgubitul sunt eu, nu e nimeni altcineva, cum a fost în 2005", a mai precizat Castellano.
Cu privire la acuzațiile că s-ar fi fumat în continuare în club, el a explicat că este dificil să se controleze fumatul într-o locație în care intră 1.500 de persoane.
"A controla fumatul într-o locație în care intră 1.500 de persoane este foarte dificil în general. Oamenii locației și angajații și-au făcut jobul foarte bine. Când a fumat cineva, tot timpul le-a fost spus să nu fumeze că este interzis. (...) Au fost puse semne cu "Fumatul oprit" peste tot. (...) Nu este vorba de fumat acum, (...) s-a prăbușit Bamboo, a luat foc Bamboo, nu cred că a luat foc pentru o țigare, nu atacați lucruri care nu sunt potrivite", a spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News