Data publicării:

Patronatele din turism cer demiterea directorului CNAIR şi a Şefului Biroului de PoliţieA2

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2 din cauza ritmului lent în care se desfăşoară lucrările de reparaţii pe A2 şi a faptului că acestea se realizează în sezonul estival.

"Patronatele cer demiterea directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR) şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2, pe care-i consideră responsabili de blocajele de pe autostradă şi că pun în pericol viaţa turiştilor. Dacă lucrările la autostradă nu se încheie până pe data de 15 iunie, hotelierii ameninţă cu grevă fiscală pe termen nelimitat, pe parcursul căreia vor refuza să mai plătească taxe către statul ai cărui funcţionari, plătiţi cu salarii uriaşe, umilesc de ani de zile turiştii care îşi fac concediul pe litoralul românesc", se precizează într-un comunicat al FPTR.

Reprezentanţii federaţiei precizează că turiştii au fost dezamăgiţi de drumul către litoral, foarte aglomerat şi chiar blocat pe anumite segmente pentru că CNAIR efectuează lucrări de reparaţii în sezonul estival, fără respect pentru turişti.

"Suntem conştienţi că lucrările de reparaţii sunt necesare şi ne bucurăm de faptul că acestea sunt efectuate, dar constatăm că nu există o planificare raţională a acestor activităţi de reparaţie a autostrăzii de către CNAIR. Deşi în fiecare an FPTR a atras atenţia conducerii CNAIR, cu mult înainte de începerea sezonului, să încheie lucrările de mentenanţă şi reparaţii până la data de 1 iunie, aceştia ignoră în mod repetat solicitările operatorilor de turism. Deşi politicenii se întrec, în campaniile electorale, în promisiuni că rezolvă problemele care cauzează aglomeraţie pe A2, odată ce se văd în funcţii uită tot ce au promis", se mneţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, aglomeraţia şi blocajele de pe Autostrada Soarelui alungă peste graniţe o mare parte din turiştii care vor să vină pe litoralul românesc, iar românii din Ardeal preferă un drum de şase ore pe litoralul croat unuia de opt ore către staţiunile româneşti de la Marea Neagră.

"Turiştii se chinuie 5-6 ore pe autostradă între Constanţa şi Bucureşti, un drum care ar trebui făcut în doar două ore. Un turist face mai mult din Bucureşti la Marea Neagră decât are nevoie ca să ajungă pe orice litoral din Europa şi chiar din nordul Africii sau Dubai", a declarat Mohammad Murad, proaspăt reales preşedinte al FPTR pentru al treilea mandat.

El spune că investitorii de pe litoral reuşesc să ridice un hotel în şase luni, în timp ce statul român nu este în stare să repare câteva tronsoane de autostradă în trei ani. Mohammad Murad îl invită pe directorul CNAIR, pe care-l consideră depăşit de situaţie, să-i predea mandatul prin care să poată supraveghea starea lucrărilor de pe A2, astfel încât acestea să se încheie urgent.

"Dacă până pe data de 15 iunie autostrada nu funcţionează în parametrii normali, hotelierii de pe litoral vor intra în grevă fiscală şi nu vor mai plăti taxe către stat. De vină pentru blocajele create este şi Biroul de Poliţie Autostrada A2, pentru că nu este în stare să dirijeze maşinile către drumuri adiacente. Din cauza blocajelor, turiştii îşi pun în pericol viaţa şi se întorc nervoşi şi epuizaţi de drum dintr-o vacanţă pentru care au plătit-o să se relaxeze. Fiecare director CNAIR promite că îşi dă demisia dacă nu rezolvă problema acestor lucrări care se tot repetă de 20 de ani, parcă în bătaie de joc faţă de turiştii români. Dar nu doar că nu rezolvă problema, dar directorul nu are nici măcar demnitatea de a-şi da demisia pentru că este depăşit de situaţie, şi de aceea noi, patronatele din turism, cerem demiterea atât a directorului CNAIR, cât şi a şefului Biroului de Poliţie Autostrada A2", a mai spus Mohammad Murad.

Litoralul este cea mai importantă atracţie turistică a României, cu o capacitate de cazare de 121.222 de locuri clasificate, care acoperă 27% din totalul locurilor disponibile la nivel naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel