Data publicării:

Patrick Mouratoglou a explicat forma bună a Simonei Halep cu o vorbă spusă de Mike Tyson

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, a explicat forma bună a sportivei cu un citat din Mike Tyson. 

"Eu și Simona ne simțim foarte bine, lucrăm excelent împreună. Să fim pe teren, să ne trezim dimineață pentru a lucra, este o plăcere pentru ambii. Așa cum a spus Mike Tyson, cel mai periculos boxer este un boxer fericit. Iar eu lucrez cu o jucătoare de tenis fericită.

Este unul dintre motivele pentru care Simona joacă foarte bine în acest moment. Este o jucătoare fabuloasă. Să lucrez cu ea este o oportunitate foarte bună pentru mine. Are o personalitate minunată, care merită descoperită. Cu cât știi mai multe lucruri despre ea, cu atât o iubești mai mult", a spus Patrick Mouratoglou, citat de tennismajors.com.

Ion Ţiriac: Pe hârtie, Halep nu are adversar la Wimbledon/ De ce nu merge la semifinale şi finală

Omul de afaceri Ion Ţiriac este convins că, cel puţin la calculul hârtiei, Simona Halep nu are adversar la Wimbledon 2022. Acesta a spus şi de ce nu va merge la semifinale sau finală. 

”Am auzit că a câştigat, trebuie s-o felicităm toţi. Pe hârtie, e pe departe cea care trebuie să câştige turneul. Nu cred că poate să o bată nimeni. Poate doar să piardă singură.

Nu, nu mă duc la finală. Nu mă duc nu pentru Simona, că m-aş duce cu plăcere, dar nu sunt de acord cu faptul că nu i-au lăsat pe ruşi şi pe bieloruşi să joace. N-au nicio vină, nu vrem război niciunul dintre noi, nici ei, dar n-au nimic cu sportivii.

Simona, pe hârtie, nu are adversar, dar să nu cumva să-l piardă, s-a mai întâmplat”, a spus Ion Ţiriac, citat de Adevărul.

Halep şi Rybakina au prefaţat semifinala Wimbledon. Ce avantaje cred sportivele că au

”Mă bazez pe experiența mea, pe multele meciuri jucate. Am mai fost în această ipostază. După ce ajungi într-o asemenea fază a competiției, următoarea dată ești mai bine, pentru că înveți lucruri”, a spus Simona Halep.

”Cred că în acest joc cheia va fi serviciul meu, jocul agresiv. Ea este o mare campioană. Se mișcă foarte bine, citește foarte bine jocul. Încerc doar să fac tot posibilul, să mă concentrez pe lucruri pe care le pot controla: serviciul meu, loviturile mele, emoțiile”, a precizat Elena Rybakina, citată de Digisport.

Anisimova, dezamăgită de meciul cu Halep 

”Cred că Simona a jucat foarte bine, ca întotdeauna. Pur și simplu nu am putut să-mi intensific jocul sau am făcut-o foarte târziu. Sunt supărată, pentru că aș fi putut juca mult mai bine. Dar voi învăța doar din experiență.

Cred că am fost destul de stresată în acest meci. Nu știu. Pur și simplu m-am simțit foarte rigidă și înghețată. Am devenit foarte emoționată în scaun pentru că nu jucam prea bine (n.r. în momentul în care a fost la un pas să izbucnească în plâns, într-una dintre pauzele setului 2).. Nu prea îmi place să nu joc la maxim, mai ales pe un stadion atât de plin. Este foarte dezamăgitor pentru mine. Așa că am fost foarte supărată.

Dar apoi am încercat să-mi dau seama cum aș putea juca mai bine. Am început să devin puțin mai relaxată, să intru mai mult în lovituri și să mă lupt. Nu pot să spun că am fost emoționată, nu a fost la fel ca la meciul cu Gauff, când am jucat în premieră pe central. A fost puțin diferit astăzi. Dar cu Simona este foarte greu de jucat. Este greu să-ți dai seama cum să joci cel mai bun tenis al tău împotriva ei”, a declarat Amanda Anisimova, potrivit Eurosport

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel