Patrick Basham, președintele Democracy Institute, la interviurile DCNews
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Președintele Democracy Institute, Patrick Basham, este invitatul DCNews de joi, 18 iulie 2019. 

Binecunoscut publicului din România, Patrick Basham s-a evidențiat prin articolele scrise în cele mai mari ziare americane, în legătură cu războiul româno-român.

Patrick Basham este unul dintre puținii americani influenți care au analizat corect situația din România, constatând că, de prea multe ori, lupta împotriva corupției a devenit o vendetă politică prin care mulți nevinovați au fost ținuți în închisoare fără a fi judecați, reputația sau afacerile lor fiind adesea distruse în ciuda sentințelor de achitare care s-au pronunțat după mulți ani de anchetă și procese.

Președintele Democracy Institute ne vorbește despre perspectivele sistemului viciat din România și posibilitatea ca abuzurile să reînceapă oricând și asta în ciuda bunelor intenții ale Statelor Unite și Uniunii Europene.

Democracy Institute este o organizație de cercetare în domeniul politicilor publice, fondată în 2006. Institutul are birouri de analiză la Washington și Londra.

Interviul cu președintele Democracy Institute va putea fi urmărit pe DCNews.ro și pe pagina de Facebook DCNews, joi, 18 iulie 2019, de la ora 11:00.  

De asemenea, interviul va fi difuzat și pe Defense Romania, parte din trustul DC Media Group. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel