Data actualizării:
Data publicării:

Patriarhul Daniel, îndemn pentru românii rămași în țară

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel

Patriarhul BOR, Daniel, a transmis un mesaj și un îndemn, de Crăciun, pentru credincioși.

"În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferenţă duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creştin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor şi păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume. De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace şi bucurie, mântuire şi viaţă eternă", afirmă Patriarhul, în Pastorala intitulată "Îngerii şi păstorii vestesc bucuria Naşterii Domnului".

Potrivit acestuia, "întrucât taina Naşterii Domnului Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind în acelaşi timp călător şi binevestitor în lume, creştinii ortodocşi români au văzut în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume".

"Colindătorii închipuie tainic pe îngerii care binevestesc păstorilor de la Betleem bucuria Naşterii lui Hristos, dar şi pe Însuşi Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea lui Dumnezeu. Acesta este înţelesul duhovnicesc al colindelor noastre de Crăciun şi al vizitei pastorale a preoţilor cu icoana Naşterii Domnului în casele credincioşilor", explică patriarhul.

Vezi și: Patriarhul Daniel: Peste 150 de preoţi, aruncaţi în închisorile maghiare

Anul omagial al satului românesc

Amintind că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari), înaltul ierarh ortodox atrage atenţia că "omagierea satului românesc şi a contribuţiei sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate şi o demnitate".

"Totodată, este necesară cunoaşterea situaţiei precare şi incerte în care se află astăzi satul românesc şi locuitorii lui, deşi este spaţiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare transmise până la noi. (...) Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât şi pentru a reînvia şi a cultiva în sufletele noastre dorinţa de a păstra şi a transmite generaţiilor viitoare această moştenire sfântă, pentru a nu ne prăbuşi interior ca popor, fără Istorie şi fără Veşnicie", afirmă Patriarhul Daniel.

"Să ne rugăm pentru românii care se află printre străini"

El îndeamnă ca în noaptea trecerii dintre ani credincioşii să îi pomenească în rugăciunile lor pe toţi românii care se află printre străini, departe de ţară, ca să se păstreze unitatea de credinţă şi de neam.

"Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2018 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din Anul Nou în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află printre străini, departe de ţară, ca să păstrăm unitatea de credinţă şi de neam", transmite Patriarhul.

Patriarhul Daniel adresează tuturor "doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună" şi "La mulţi ani!".

Vezi și: Catedrala Mântuirii. Buzdugan: Povestea a avut un singur manager neremaniat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel