Pătraru: Băsescu este pentru noi Adrian Năstase doi?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Dragoș Pătraru a lansat o întrebare-cheie despre fostul președinte. “Băsescu este pentru noi Adrian Năstase doi?” este titlul articolui scris de jurnalistul de la TVR 1.

Campania prezidențială a lui Traian Băsescu

"Zilele trecute, mergând spre casă, văd pe o stradă un tip căutând într-o pubelă. Îmi atrage atenția geaca personajului. Neagră, cu portocaliu. Vă mai amintiți gecile negre, cu portocaliu, pe care scria Traian Băsescu? La mine-n cartier, toți sărmanii poartă iarna, din 2009, astfel de geci. Oameni din fostul PDL susțin că în 2009 s-au distribuit, la nivel național, un milion de astfel de geci. Adică, o valoare mult mai mare decât a dat Năstase pentru materialele promoționale pentru care a și fost condamnat.

Problema e de unde au venit acești bani, pentru că, dacă e să ne luăm după recentele mărturii ale lui Gabriel Sandu, banii s-au dat la negru.

Surse din PDL susțin (și doamnul Blejnar ar putea să spună ceva în acest caz, cică știe) că gecile au fost descărcate în portul Constanța, de unde au plecat către filiale, fără a fi înregistrate undeva și fără a se plăti deci TVA. Adică, nu există facturi, dar există un milion de geci distribuite de partid. La un preț de 10 euro pe geacă, asta înseamnă zece milioane de euro, afacere la care statul român nu a luat nimic, pentru că nu s-a plătit TVA. Chestiune care nu l-a deranjat pe statul de drept niciodată, deși e foarte ușor de demonstrat hoția asta, chiar și acum, la mai bine de 5 ani de la evenimente. Ba chiar e mai ușor de demonstrat acum.

De-aia întreb: Va fi Băse pentru noi Adrian Năstase doi? Că demonstrația privind beneficiile avute de președinte de pe urma unor acțiuni electorale care au implicat mulți, foarte mulți bani negri, de care, iată, se dovedește că cei mai apropiați oameni ai lui știau, se poate face după o anchetă care n-are cum să dureze mai mult de trei zile", a scris Dragoș Pătraru pe blogul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel