Data publicării:
Patinoarul amenajat pe Promenada Mall se redeschide. Program și tarife
Veste bună pentru pasionații de patinaj în aer liber. Patinoarul amenajat pe teresa de la nivelul 2 a centrului comercial Promenada , singurul patinoar la înălțime, se redeschide din 12 noiembrie, într-un decor de poveste.
Acesta are o suprafață de 800 metri pătrați, este deschis zilnic între orele 10:00 și 22:00, iar accesul pe gheață este fără limită de timp și costă 20 Lei în timpul săptămânii și 25 Lei în weekend, de vineri până duminică.
Redeschiderea patinoarului situat la 14 metri înălțime deasupra orașului, pe terasa Promenada, aduce totodată și oferte irezistibile: sărbătoriții au acces gratuit (pe baza actului de identitate), în timp ce grupurile de peste 10 persoane beneficiază de reduceri, cu 1 acces gratuit. De asemenea, cei care doresc să se inițieze în tainele acestui sport, pot apela la un instructor individual contra unui cost de 40 Lei/oră (la care se adaugă prețul biletului de acces), iar prețul închirierii unui bobby (suport patinaj) este de 15 Lei/oră.
În același timp, iubitorii acestui sport își pot închiria patinele la prețul de 15 Lei sau și le pot ascuți pe cele personale tot la patinoar, cu 15 Lei/pereche. După o sesiune epuizantă de magie pe gheață, este recomandată o oprire la o cană de ceai sau ciocolată caldă. Mall Promenada aduce o iarnă de poveste în nordul Bucureștiului!
Accesul pe gheață se face zilnic, după următorul program:
10:00-13:00
14:00-17:00
18:00-22:00
Mai multe detalii despre evenimentele și promoțiile organizate de mall Promenada puteți descoperi pe promenada.ro sau pe pagina de Facebook, Promenadaro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News