Pastorul Brunson, închisoare. SUA, noi amenințări
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Steven Mnuchin, m inistrul de finanţe american, a avertizat joi că Statele Unite au în vedere noi sancţiuni împotriva Turciei dacă pastorul american Andrew Brunson nu va fi eliberat rapid.

Anunţul, făcut în timpul unei reuniuni a cabinetului Trump la Casa Albă, survine la o săptămână după dublarea tarifelor la oţelul şi aluminiul provenite din Turcia, scrie EFE. Brunson, originar din Carolina de Nord, a fost arestat în octombrie 2016 de autorităţile turce care îl acuză de spionaj şi activităţi 'teroriste' şi este în prezent în arest la domiciliu. Oficialităţile turce cred că pastorul american a fost implicat în lovitura de stat din urmă cu doi ani împotriva guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

La rândul său, preşedintele Trump a declarat în timpul reuniunii că Turcia a arătat că 'nu este un bun prieten al SUA', referindu-se la alianţa tradiţională cu acest membru al NATO. Casa Albă a calificat drept regretabile sancţiunile economice anunţate sâmbătă de Turcia ca răspuns la cele decise cu câteva zile mai înainte de Statele Unite.

Devalorizarea lirei turcești

Washingtonul a impus sancţiuni săptămâna trecută împotriva a doi miniştri turci şi a dublat tarifele la oţelul şi aluminiul din Turcia, ceea ce a sporit neîncrederea investitorilor în ţara eurasiatică. În consecinţă, lira turcească s-a devalorizat şi mai mult faţă de începutul acestui an, cu toate că în ultimele zile şi-a recăpătat o parte din valoare faţă de dolar, după mai multe măsuri de ajustare monetară puse în aplicare de Banca Centrală din Turcia.

Tensiunile bilaterale s-au intensificat în ultimele zile, după ce Erdogan a cerut boicotarea produselor electronice din Statele Unite şi creşterea tarifelor la unele produse importate din această ţară. Consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton, s-a întâlnit luni cu ambasadorul turc la Washington, Serdar Kilic, pentru a aborda fricţiunile dintre cele două ţări, dar deocamdată nu s-au înregistrat progrese semnificative.

Vezi și: Criză diplomatică Turcia-SUA. Mesaj de la Casa Albă


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel