Pastorul Brunson, eliberat. Preluat de armata americană
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Pastorul Andrew Brunson va fi adus de armata americană în Statele Unite via Germania.

Pastorul american Andrew Brunson va fi adus înapoi în Statele Unite de armata americană via Germania, a declarat un important oficial de la Casa Albă, citat de CNN, relatează dpa. Oprirea în Germania se va face pentru o evaluare completă a stării de sănătate a pastorului Brunson, la baza forţelor aeriene americane din Ramstein, a precizat CNN.

Preşedintele american Donald Trump a confirmat eliberarea pastorului Brunson în câteva mesaje pe Twitter. 'Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către pastorul Brunson şi sperăm să revină în curând în siguranţă acasă!', a scris Trump. 'Pastorul Brunson tocmai a fost eliberat. Va fi acasă în curând!', a scris el în cel de-al doilea mesaj.

A plâns în sala de judecată

Decizia tribunalului din provincia turcă Izmir îi permite acestuia să părăsească teritoriul Turciei şi să se întoarcă în Statele Unite. De asemenea, instanţa de judecată l-a condamnat pe Brunson la 3 ani şi o lună şi jumătate de închisoare pentru acuzaţii de terorism, însă a făcut cunoscut că pastorul american nu va ispăşi sentinţa pentru că a fost deja reţinut din octombrie 2016.

Avocatul lui Brunson, Ismail Cem Halavurt, a declarat pentru dpa că se aşteapă ca pastorul american să părăsească vineri Turcia. Martori au afirmat că Brunson a plâns când instanţa a anunţat decizia. Înainte de sentinţă, pastorul american a declarat: 'Sunt nevinovat. Îl iubesc pe Isus, iubesc Turcia'.

Criza diplomatică, la final

Un tribunal turc din Aliaga, regiunea Izmir, a ordonat vineri eliberarea pastorului american Andrew Brunson, a cărui detenţie a provocat o gravă criză diplomatică între Ankara şi Washington. Instanţa de judecată a acceptat solicitările parchetului turc de a ridica măsura arestului la domiciliu şi interzicerea părăsirii teritoriului Turciei de către Brunson, care poate pleca astfel din ţară.

Brunson, 50 de ani, a părăsit tribunalul după şedinţa de judecată şi a mers la casa sa din Izmir însoţit de un convoi de maşini, a relatat un corespondent al AFP. Avocatul său american Jay Sekulow a afirmat într-un comunicat că pastorul 'se pregăteşte să plece în SUA'. Consilierul pe probleme de comunicare al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că hotărârea în procesul pastorului american Andrew Brunson arată că sistemul judiciar turc este independent şi imparţial, relatează dpa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel