Paștele Ortodox, sărbătorit cu cel Catolic. Alfred Bulai: România a făcut un mic pas în 1999. În Noua Ordine Mondială, un gen de unitate nu ar strica / video
În cadrul emisiunii „Nod în Papură“, la DC News, Val Vâlcu și Alfred Bulai au discutat despre tema unificării datei Paștilor, dar și despre dinamica lumii contemporane în contextul creșterii Orientului care se bazează pe alte valori decât cele creștine.
'După schisma de acum 1000 de ani, sunt două biserici în competiție de prea mult timp. E o dispută de 1000 de ani. Dar să dăm Cezarului ce este al Cezarului chiar dacă, mă rog, putem avea poate rezerve.
A fost un pas făcut în anii 2000, când a venit în România Papa Ioan Paul, care avea altă notorietate și o altă istorie în spate, fiind de mulți ani în papalitate (n.r. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România în anul 1999). România a fost prima țară ortodoxă în care a venit un papă ceea ce a fost un mic pas, dar, atenție, s-a întâmplat chestia asta după 1000 de ani. Bisericile merg pe alte vârste, nu vârsta politicului.', a spus Alfred Bulai.
'Am văzut dezbaterea în interiorul Bisericii. Unii prelați spun că este bine să fie aceeași dată. E simbolică, nu are o miză politică. În schimb, Teodosie a spus că la aceștia nu se aprinde lumina, nu fac, nu dreg.', a replicat Val Vâlcu.
'Da, sunt ritualuri diferite. Pe de altă parte, în lumea contemporană, creștinii, din toate confesiunile, se pot gândi serios la un anumit gen de unitate, în raport cu ce se întâmplă pe plan mondial. Poate că ar fi utilă. La ora actuală este, dar, probabil, că va fi și în viitor, o luptă mult mai importantă pe modele culturale creștine, nu neapărat religioase, dar cu valorile de bază creștine, cu lumea orientală, care nu e creștină și e într-o creștere vădită. De asemenea, lumea arabă nu este nici ea creștină. Adică, în Noua Ordine Mondială, sigur că ne punem problema la evoluțiile Chinei. Cumva, probabil că un gen de unitate în spațiul creștin nu ar strica.', a declarat Alfred Bulai.
'În general, în Europa, când au fost amenințări exterioare creștinismului, disputele interne s-au oprit. Când a căzut Constantinopolul s-a încheiat Războiul de 100 de ani dintre greci și francezi pe aceeași logică că avem o problemă mai mare. Lumea are o problemă mai mare cu lumea orientală. Aceia nu au democrație, nici nu își propun chestia asta. Au un alt mod de a vedea individul. Lumea orientală este în creștere spectaculoasă din punct de vedere economic, militar. Nu mai putem doar să ne bucurăm că luăm jucării chinezești ieftine. Vorbim și despre lumea arabă care este cu totul la alt nivel decât în anii '50-'60. Din aceste motive, un anume gen de legătură în acest spațiu creștin ar trebui să existe.', a spus Alfred Bulai.
'Teodosie merge contra curentului pentru că se poziționează în interior, în Biserică, sau pentru că el e mai să spunem gică-contra', a spus Val Vâlcu.
'Conducătorii Bisericii au o anumită vârstă, nu ai predispoziție să schimbi lucruri structurale, importante, la o anumită vârstă. Pe de altă parte, bisericile sunt purtătoarele tradițiilor. Sigur că există o reacție negativă. Nu aștept să se pună problema unificării procedurilor ritualurilor, dar data este o chestiune simbolică ce ar putea să fie unificată și cred că e un lucru bun. Teoretic, se poate găsi un numitor comun. Nu serbăm noi o dată cu ei sau ei o dată cu noi', a mai zis Alfred Bulai.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News