Populația melaneziană din Papua Noua Guinee știe de mult timp să nu se atingă de pitohuiul cu glugă, dar pentru lumea occidentală, potențialul toxic al păsării a fost descoperit doar din întâmplare în urmă cu puțin peste trei decenii, scrie australiangeographic.com. În 1990, ornitologul Jack Dumbacher se afla pe insula din Pacific în căutarea păsărilor paradisului. A instalat plase delicate între copaci pentru a le prinde și a sfârșit prin a avea în ele și câțiva pitohui cu glugă. În timp ce încerca să scoată păsările din capcane, acestea l-au zgâriat și l-au mușcat de degete, iar el și-a dus instinctiv mâinile la gură pentru a calma durerea. Aproape imediat, Dumbacher a simțit cum îi amorțesc buzele și limba. Apoi, timp de câteva ore, a simțit o puternică senzație de arsură. Mai târziu, bănuind că simptomele i-au fost cauzate de pasăre, a luat o pană de pitohui și a pus-o în gură. Amorțeala și durerea care a urmat au revenit rapid. Descoperise, fără să știe, prima pasăre otrăvitoare din lume.

Wikipedia relatează că, în același an în care Jack Dumbacher a făcut descoperirea sa întâmplătoare, oamenii de știință care pregăteau pitohui cu glugă împăiați pentru expozițiile din muzee au simțit amorțeală și arsuri atunci când le-au manipulat. Cu toate acestea, majoritatea surselor îl creditează pe Dumbacher pentru descoperirea naturii otrăvitoare a păsării. 

O pasăre care miroase... urât

Localnicii au numit-o „pasărea-gunoi” deoarece emana un miros urât atunci când era gătită și era consumată doar în ultimă instanță, atunci când nu era disponibilă nicio altă sursă de hrană. Dorind să afle mai multe despre pitohui și despre otrava lor, Jack Dumbacher i-a trimis câteva pene lui John Daly de la National Institutes of Health, care era cel mai important om de știință din lume în domeniul toxinelor naturale. În anii 1960, acesta identificase batracotoxina, otrava din broaștele-săgeată din Columbia, și, ca un noroc, a găsit aceeași familie de toxine în penele pitohuiului cu glugă.

Compușii cunoscuți sub numele de batracotoxine (BTX) sunt alcaloizi steroidieni neurotoxici care acționează prin întreruperea fluxului de ioni de sodiu prin canalele din membranele nervoase și musculare, provocând, în concentrații mici, amorțeală și arsuri și paralizie, urmată de stop cardiac și moarte, în cazul unor concentrații mai mari. Aceștia sunt recunoscuți ca fiind cei mai toxici compuși din natură (de 250 de ori mai toxici decât stricnina). Cercetarea ulterioară a arătat că pitohuii cu glugă stocau toxinele atât în piele și pene, cât și în oase și organe interne, deși în concentrații semnificativ mai mici. Faptul că această otravă a fost găsită în sistemul intern al păsărilor sugerează că acestea au o insensibilitate la ea.

Sursa toxinei la pitohuiul cu glugă a fost subiectul unor mari dezbateri între oamenii de știință, dar consensul general este că păsările nu produc singure otrava, ci o obțin din dieta lor, mai exact din gândacii Choresine, care conțin, de asemenea, toxina. Motivul pentru care pitohuiul cu glugă este o pasăre otrăvitoare este, de asemenea, încă neclar. Unii oameni de știință cred că este un factor de descurajare a prădătorilor, dar există puține dovezi care să susțină această teorie. Micile broaște-săgeată au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi pentru a ține la distanță prădătorii, dar o pasăre care zboară liber? În plus, concentrațiile de batracotoxină la pitohuiul cu glugă sunt cu aproximativ trei ordine de mărime mai mici decât la broaștele-săgeată otrăvitoare. O altă explicaţie ar mai fi că toxina de pe pielea și penele lor este concepută pentru a ține la distanță paraziții. Experimentele au arătat că păduchii au avut tendința de a evita penele toxice ale pitohuiului cu glugă, iar cei care le-au infestat au trăit mai puțin decât păduchii din grupul de control.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News