Data publicării:

Partidul lui Tokes se plânge că e hărțuit de poliție

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
tokes
tokes

Vicepreședintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilágyi Zsolt, a acuzat, sâmbătă, la Oradea, poliția și procuratura de hărțuirea susținătorilor partidului său și solicită UDMR-ului, în cazul în care nu ei sunt cei responsabili de aceste acțiuni de intimidare, să ia poziție împreună cu Partidul Popular în favoarea maghiarilor intimidaţi. De asemenea, conferința de presă a oferit şi oportunitatea prezentării candidaților Partidului Popular din regiunea Valea Ierului şi regiunea Cetariu, la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

"Se pare, că una dintre urmările concurenţei dintre partidele maghiare din Transilvania şi a campaniei electorale este hărţuirea poliţienească a persoanelor care sprijină Partidul Popular Maghiar din Transilvania, a arătat vicepreşedintele partidului, Szilágyi Zsolt, referindu-se la faptul, că poliţia şi procuratura a început din nou să hărţuiască persoanele fizice care au contribuit prin semnătura lor la înfiinţarea Partidului", se arată într-un comunicat de presă al Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Totodată au fost prezentați și candidații partidului pentru alegerile parlamentare din Valea Ierului şi regiunea Cetariu, pentru Senat  Szilágyi Zsolt, iar pentru Camera Deputaților, Csomortányi István şi Nagy József Barna, care și-au făcut public programul electoral.

Potrivit lui Szilágyi Zsolt, se încearcă intimidarea susţinătorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania din judeţele Bistriţa-Năsăud, Sibiu şi Hunedoara cu ajutorul poliţiei, care îi "citează pe semnatarii listei la sediul poliţiei şi îi interoghează cu privire la faptul, dacă semnătura de pe listă le aparţine"

Candidatul Zsolt a susținut că aproape 100 de persoane au fost citate, dar că nu știe "cine stă în spatele acestei persecuţii fără precedent, nu există dovezi asupra faptului, dacă adversarul politic – UDMR-ul – are de a face cu această acţiune". De asemenea,  Szilágyi Zsolt a solicitat UDMR-ului, să stopeze aceste acțiuni, dacă ei sunt responsabili de ele, în caz contrar "să ia poziţie împreună cu Partidul Popular în favoarea maghiarilor intimidaţi", precizând că cele două partide etnice au un interes comun, ca maghiarii să meargă la vot într-un număr cât mai mare.

Menționând faptul că intimidarea are un efect tocmai contrar asupra oamenilor, Szilágyi Zsolt a anunțat că Partidul Popular oferă asistenţă juridică fiecărui susţinător al său, care a fost persecutat de poliţie, și că va atrege atenţia Guvernului, Ministerului de Interne şi eventual chiar a forurilor internaţionale asupra acestui fapt.

Szilágyi Zsolt a notat că "pragul alternativ „6-3” oferă o şansă istorică pentru ca ambele partide ale maghiarilor să ajungă în Parlament, unde Partidul Popular, în cazul unei victorii la scrutinul din 9 decembrie, va susţine cu toate mijloacele cauza autonomiei, a regionalizării şi a federalismului.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, candidatul de deputat Csomortányi István a anunțat că ar susţine în Parlamentul României necesitatea schimbării de concepţie cu privire la menţinerea în ţară a tinerilor. "Legea Nr. 215/2001 privind Administraţia Publică conferă dreptul la asociere autorităţilor publice locale. În baza acesteia a fost înfiinţată Zona Metropolitană, şi această lege ar face posibilă şi asocierea autorităţilor publice din localităţile unde trăiesc maghiari" – a explicat politicianul, care şi-a afirmat convingerea, că asocierea autorităţilor locale din Partium şi din zona Valea Ierului ar putea constitui baza autonomiei în această regiune. O altă prioritate pentru Csomortányi ar fi combaterea corupţiei, în vederea căreia ar înfiinţa un comitet de organizare a achiziţiilor publice.

Nagy József Barna, care se luptă pentru un mandat de deputat,  ar dori să obţină în primul rând o schimbare în politica referitoare la romi. Preşedintele regional al PPMT a afirmat că s-a născut şi a crescut în regiunea Valea Ierului şi a condus ani de zile Centrul de Misiune printre Romi al Episcopiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului și că ar dori să introducă în viaţa publică maghiară din Transilvania o politică creştin-consevatoare, în locul sistemului monopartit postcomunist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel