Data publicării:

Partidul lui Plahotniuc, retragere. Maia Sandu: Sperăm că nu reprezintă o capcană

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Maia Sandu
Maia Sandu

Premierul ales de deputaţii Partidului Socialiştilor şi ai Blocului ACUM (PAS plus PPDA), Maia Sandu, speră că decizia Partidului Democrat al controversatului oligarh Vlad Plahotniuc este una asumată şi sinceră şi nu reprezintă o capcană pentru a-i oferi acestuia timp pentru acţiuni subversive, informează portalul Deschide.md. 

'Decizia de astăzi (vineri) a PD de a merge în opoziţie este firească, deşi întârziată. Nu există demisia unui guvern care nu există din 8 iunie. Acţiunile abuzive dictate de (Vlad) Plahotniuc au vrut să nimicească orice urmă de democraţie' în Republica Moldova, a afirmat Maia Sandu într-o conferinţă de presă susţinută imediat după anunţul PD-ului de a se retrage de la guvernare şi de a pune capăt dualităţii de putere în republică. 

'În foarte scurt timp justiţia independentă va aplica sancţiunile corespunzătoare pentru Plahotniuc şi cei care au încălcat legea subordonându-i-se lui. Sper că decizia PD este asumată şi sinceră şi nu reprezintă o capcană prin care îşi rezervă timp de a întreprinde acţiuni care ar periclita activitatea noului guvern', a afirmat ea. 

Ce a declarat copreşedintele Blocului ACUM


Copreşedintele Blocului ACUM, ministrul de interne Andrei Năstase, vicepremier în noul guvern, a declarat că înlăturarea democraţilor de la guvernare este o reuşită care 'va rămâne scrisă în cartea de istorie a Moldovei'. 'Am spus oamenilor Moldovei că putem deveni liberi doar dacă credem cu adevărat în naţia şi viitorul nostru. Am luptat toţi până la epuizare şi l-am doborât pe ultimul dictator al Europei. Ceea ce am reuşit noi, generaţia noastră, va rămâne scris în cartea de istorie a Moldovei. Binele şi adevărul a câştigat împotriva minciunii şi imposturii', a reacţionat liderului Platformei DA într-o postare pe pagina sa de Facebook, citată de portalul Unimedia.info. 

Premierul Pavel Filip şi-a prezentat vineri demisia din funcţie în cursul unei conferinţe de presă, în care a făcut o trecere în revistă a greutăţilor cu care s-a confruntat în perioada 2016-2019 şi pe final i-a urat succes noului prim-ministru Maia Sandu. 

'Am venit la guvern într-o situaţie extrem de gravă, când era o gaură imensă în buget. Am ridicat economia [...] Sper că următorul guvern va continua aceste programe, după cum aţi văzut, încasările noastre au fost mari. Vreau să mulţumesc vecinilor - România şi Ucraina - că ne-au ajutat în situaţiile mai grele. Cred că am reuşit să dăm dovadă de verticalitate în această perioadă. Obiectivul meu a fost să facem în aşa fel ca parcursul european să fie ireversibil. Nu m-am gândim că o să avem o coaliţie convenţional proeuropeană', a afirmat Filip, citat de Unimedia.info. 

"Fac apel la următorul guvern" 



'Fac apel la următorul guvern să nu se lanseze în vendete faţă de acei funcţionari care nu au vrut să ia partea uneia dintre tabere. Criza constituţională rămâne în continuare. Toţi actorii politici vor trebui să ia o decizie în acest sens. Vom munci pentru Moldova, doar că din altă poziţie. Îi doresc succes următorului prim-ministru', a conchis Pavel Filip. 

Anterior, vicepreşedintele democraţilor, Vladimir Cebotari, a anunţat că Partidul Democrat pleacă de la guvernare, iar începând cu ziua de vineri întregul cabinet de miniştri al lui Pavel Filip va demisiona în urma unei decizii luate la şedinţa Consiliului Politic Naţional al PD din aceeaşi zi. De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (prorus) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu. 

A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a decis dizolvarea noului legislativ rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, vechiul guvern convocând alegeri legislative anticipate pentru 6 septembrie. 

În urma alegerilor din 24 februarie, în parlamentul de la Chişinău au intrat socialiştii lui Igor Dodon - 35 de deputaţi, PD (condus de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc) - 30, Blocul ACUM (PAS plus PPDA)- 26 , Partidul Shor - 7 şi trei deputaţi independenţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel