Partidul de extremă dreaptă Vox intră în Guvern într-o nouă regiune a Spaniei
Partidul Popular spaniol şi formaţiunea de extremă-dreapta Vox au ajuns vineri la un acord pentru formarea guvernului regional în Aragon, al patrulea în această formulă în regiunile Spaniei, în timp ce la scară naţională continuă negocierile pentru crearea unei majorităţi după legislativele din 23 iulie, transmite AFP.
Aflat pe primul loc, dar fără a obţine majoritatea absolută la alegerile municipale şi regionale desfăşurate pe 28 mai în Aragon, provincie din nord-estul Spaniei, Partidul Popular a ajuns cu formaţiunea Vox la un acord de alianţă ce prevede că preşedinţia guvernului regional va reveni popularilor, în timp ce partidul de extremă-dreapta va prelua în acest guvern portofoliile Agriculturii, Dezvoltării Teritoriale şi Justiţiei.
Aragon devine astfel a patra regiune spaniolă unde extrema dreaptă ajunge la putere în cadrul unei coaliţii, după Castilia-şi-Leon, Valencia şi Extremadura, în urma alegerilor regionale din 28 mai.
Acele alegeri, încheiate cu înfrângerea socialiştilor premierului Pedro Sanchez, l-au determinat pe acesta din urmă să convoace alegeri legislative anticipate pe 23 iulie.
Deşi au pierdut şi acest scrutin, socialiştii au reuşit totuşi un rezultat peste aşteptări, obţinând 121 de mandate parlamentare, faţă de 137 ale popularilor, şi cu toate că sunt doar a doua forţă politică au prin jocul alianţelor prima şansă de a forma guvernul de la Madrid.
Pedro Sanchez poate astfel spera să formeze o majoritate cu ajutorul mai multor mici partide regionale, în special basce şi catalane, dar cu condiţia să obţină măcar o abţinere din partea formaţiunii 'Junts per Catalunya' ('Împreună pentru Catalonia' - JxCat), partidul lui Carles Puigdemont, fostul lider separatist care a condus în 2017 tentativa eşuată de secesiune a Cataloniei şi acum se află în Belgia în exil autoimpus pentru a nu ajunge pe mâna justiţiei spaniole, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News