UPDATE: În Franţa, certificatul de vaccinare este obligatoriu. Djokovic nu poate juca la Roland Garros dacă nu se vaccinează
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Novak Djokovic  Foto: Facebook
Novak Djokovic Foto: Facebook
După deportarea din Australia, Novak Djokovic  nu mai este sigur de prezenţa la niciun Grand Slam în 2022, dacă nu se vaccinează împotriva COVID-19. 

UPDATE: Roxana Mărăcineanu, ministrul Sportului din Franţa, a anunţat pe Twitter că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, "în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini".

"Nu se pune problema ca pentru sportivi, artişti, personalităţi, să existe derogări de la regulă”, a declarat şi Christophe Castaner, preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului francez.

ştirea iniţială 

”Echipa noastră lucrează în colaborare cu autoritățile publice, care vor anunța la timp regulile în legătură cu participarea jucătorilor străini nevaccinați la Roland Garros. Novak este un mare campion și ne putem doar imagina dezamăgirea sa cauzată de faptul că nu și-a putut apăra titlul de la Australian Open. Gândurile noastre se îndreaptă de asemenea și către organizatorii turneului”, a declarat Gilles Moretton, preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, citat de RMC Sport.

Anterior, ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, anunţase că Djokovic va putea evolua la Grand Slam-ul de la Paris. 

"La Roland Garros e cu totul altă poveste. Djokovic nu ar beneficia de aceleași aranjamente organizatorice ca jucătorii vaccinați, dar cu toate acestea va putea concura la Roland Garros pentru că protocoalele, bula de izolare, o permit", a spus Mărăcineanu pentru FranceInfo, citată de Eurosport

Macron, mesaje ferme pentru cei care nu se vaccinează 

"Chiar vreau să îi bat la cap în continuare, şi voi face asta până la sfârşit. Nu o să le fac viaţa uşoară", a declarat acesta conform BBC. Oponenţii săi spun, însă, că acesta nu este un discurs demn de un preşedinte.

În declaraţia sa, Macron a precizat că nu doreşte să impună vaccinarea obligatorie, dar că spera să convingă populaţia să se vaccineze prin "limitarea pe cât de mult posibil a accesului la activităţi sociale". 

"Nu voi trimite oamenii nevaccinaţi la închisoare. Dar trebuie să le spunem că, din 15 ianuarie,  nu vor mai putea să meargă la restaurant, nu vor mai putea să iasă în oraş pentru a bea o cafea, nu vor mai putea merge la teatru, la cinema", a mai precizat preşedintele Franţei. VEZI MAI MULTE AICI

Novak Djokovic, bun de plată: Jumătate de milion de dolari

Novak Djokovic a părăsit Australia după ce Curtea Federală a naţiunii a confirmat decizia de a-i revoca permisul de intrare din cauza temerilor că prezenţa sa ar întări sentimentul anti-vaccinare.  

„Respect decizia Curţii şi voi coopera cu autorităţile relevante în legătură cu plecarea mea din ţară. Acum îmi voi face ceva timp pentru a mă odihni şi pentru a mă recupera”, a spus jucătorul de tenis Novak Djokovic, citat de BBC.

Jucătorul va trebui să suporte şi cheltuielile de judecată pentru procesul din Australia, suma ajungând la aproximativ 500.000 de dolari (438.000 de euro), notează Mediafax. Ca urmare a deciziei de a nu folosi o cale de atac suplimentară, echipa legală a lui Djokovic a fost de acord cu termenii impuşi. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel