Data publicării:

Parteneriatul civil. Rezultatul votului în Senat

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Senat
Senat

Senatul a respins, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, iniţiată de deputatul independent Oana Bîzgan. 

Raportul de respingere acordat propunerii legislative şi propus plenului de Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat a primit 92 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi o abţinere. Doar USR, prin liderul de grup, senatorul Vlad Alexandrescu, a anunţat susţinerea iniţiativei legislative în pofida "imperfecţiunilor sale, care ar fi putut fi remediate în dezbaterea parlamentară". 

"Uniunile consensuale - cuplurile care aleg să nu se căsătorească - prezintă un trend ascendent în ultimii ani, atât la nivel internaţional, cât şi naţional. Convieţuirea în afara căsătoriei este o stare de fapt ce nu mai poate fi ignorată, fiind necesar să devină şi o stare de drept. (...) Proiectul are ca finalitate oferirea unei protecţii juridice pentru cuplurile ce nu doresc să îşi schimbe statutul civil, dar sunt dispuse să îşi oficializeze relaţia. Partenerii dintr-o uniune consensuală trebuie să aibă dreptul la protecţia bunurilor, la accesul la servicii medicale şi reprezentare în caz de pierdere a capacităţii de a decide pentru sănătatea proprie, la abitaţie, la succesiune în caz de deces", precizează Bîzgan în expunerea de motive a proiectului. 

Actul normativ prevede că parteneriatul civil se va oficializa prin intermediul primăriilor

"Încheierea unui parteneriat civil se realizează într-o incintă oficială a primăriei sau orice alt amplasament adecvat, în funcţie de decizia registratorului asupra cererii părţilor de a legaliza încheierea în alt amplasament. Pentru încheierea unui parteneriat civil în incinta oficială a primăriei nu se percepe taxă. Pentru încheierea unui parteneriat civil în alt amplasament se percepe o taxă specială stabilită prin hotărâre a consiliului local al unităţii administrativ - teritoriale respective", se stipulează în actul normativ. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel