Parteneriat PNL-USR PLUS în Timiș. Alin Nica: Să facă ACEST EFORT
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Președintele intermar al liberalilor din Timiș, Alin Nica, a făcut o nouă mișcare în privința parteneriatului cu Alianța USR PLUS. 

Președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a semnat parteneriatul pentru Timiș și Timișoara cu USR PLUS și îi invită și pe liderii Alianței „să facă acest minim efort de a respecta voința alegătorilor” și să semneze documentul.

„Alin Nica a semnat protocolul cu USRPLUS, oare semnează și Fritz? Președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a semnat, în cadrul unei conferințe de presă, parteneriatul pentru Timiș și Timișoara cu USRPLUS”, transmite PNL Timiș pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, Alin Nica a afirmat că îi așteaptă pe liderii USR PLUS să îi urmeze exemplul.

„Îi aștept și pe cei de la USRPLUS, dacă chiar sunt sinceri în demers și spun că nu îi interesează funcțiile, ci îi interesează problemele oamenilor și proiectele comune la care am convenit, să facă acest efort să vină să îl semneze aici până luni la prânz. Le ofer și o cafea, pentru că suntem gazde bune și bănățenii sunt gazde bune și tolerante, și să facă acest minim efort de a respecta voința alegătorilor și să semneze acest parteneriat pentru Timișoara și Timiș, pe care eu îl consider excelent, bazat pe proiecte și principii sănătoase. Dacă pe dumnealor îi interesează funcțiile, atunci să o spună foarte clar sau să facă ceea ce au și spus, să facă o alianță periculoasă și toxică cu PSD în Consiliul Local Timișoara. Noi nu dorim să avem nici un fel de discuții cu PSD pe această temă, dar dacă ei vor să facă acest lucru, le dorim succes”, a declarat NIca, potrivit sursei citate.

Liderul USR Timiș, Cristian Moș, i-a acuzat, joi, pe liberalii din județ că au negociat cu „vechea clasă politică, în spatele ușilor închise”: „Liderii PNL ne-au demonstrat un singur lucru: dinozaurii încă există”.

„După 3 zile de negocieri cu PNL Timiş care păreau încheiate, astăzi liderii PNL ne-au demonstrat un singur lucru: dinozaurii încă există. Am păstrat transparența în această perioadă, timp în care PNL negocia cu vechea clasă politică, în spatele ușilor închise”, scria pe Facebook Cristian Moș, conform Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel