Data publicării:

Parlamentul Finlandei a aprobat cererea de aderare a țării la NATO

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Parlamentul Finlandei a aprobat cererea de aderare a țării la NATO / Foto: Pixabay, de Merja Partanen
Parlamentul Finlandei a aprobat cererea de aderare a țării la NATO / Foto: Pixabay, de Merja Partanen

Parlamentul Finlandei a aprobat cererea de aderare a țării la NATO.

Parlamentul finlandez a aprobat marți cu o majoritate covârșitoare o propunere de a solicita aderarea la Alianța militară NATO, într-o schimbare istorică de politică determinată de invazia Ucrainei de către Rusia, scrie Reuters.

Președintele Sauli Niinisto și guvernul au decis oficial duminică că Finlanda va solicita aderarea, dar decizia era în așteptarea aprobării parlamentului. Din cei 200 de parlamentari, 188 au votat pentru și opt împotriva cererii, a spus președintele Matti Vanhanen.

Ministrul de Externe: Suntem o națiune iubitoare de pace

Ministrul de Externe al Finlandei,  Pekka Haavisto, a declarat că decizia nu este un motiv de sărbătoare pentru că „există război în Europa”.

„Aderarea Finlandei la NATO nu va schimba gândirea noastră fundamentală că vom căuta întotdeauna soluții pașnice și că suntem o națiune iubitoare de pace, care va căuta în primul rând soluții diplomatice pentru fiecare conflict”, a spus el în timpul dezbaterii.

Printre cei care s-au opus cererii s-au aflat câțiva parlamentari din Alianța de Stânga, parte a coaliției de cinci partide din Finlanda, printre ei Markus Mustajarvi, care a contestat decizia cu o contra-propunere care a dus la supunerea acesteia la vot.

Când vor fi Finlanda și Suedia o problemă pentru Rusia. Avertismentul lui Putin

Vladimir Putin a lansat ieri un avertisment la adresa Finlandei și Suediei. Preşedintele rus a declarat luni că extinderea NATO în aceste țări nu este o problemă pentru Rusia, cu excepţia cazului în care ea va include şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul Finlandei și Suediei, transmite Agerpres, citând AFP şi EFE.

"Rusia nu are probleme cu aceste ţări, întrucât intrarea lor în NATO nu creează o ameninţare", a spus Putin la summitul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Totuși, Putin a atras atenţia în continuare că dacă această extindere a NATO va fi însoţită de amplasarea de infrastructuri militare pe teritoriul Finlandei şi al Suediei, atunci Rusia va fi nevoită să reacţioneze. "Desfăşurarea de infrastructuri militare pe teritoriile acestor ţări va antrena evident un răspuns din partea Rusiei", a spus Putin. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel