Data publicării:

Parlamentul European, DECIZIE vot validare pentru viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Parlamentul European
Parlamentul European

Parlamentul European a amânat miercuri votul pentru validarea viitoarei Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen programat iniţial să aibă loc pe 23 octombrie, în cadrul sesiunii plenare de săptămâna viitoare a PE de la Strasbourg, relatează dpa, citând surse europarlamentare.

Votul de pe 23 octombrie nu mai poate avea loc în condiţiile în care candidaţii a trei ţări - România, Ungaria şi Franţa - au fost respinşi în cadrul procesului de validare din PE din motive de conflict de interese sau de etică. Până în prezent, doar Ungaria şi România au propus noi candidaţi, dar preşedinta aleasă a CE nu a anunţat că-i propune pe cei doi pentru posturile de comisari.

Politiciana conservatoare germană şi echipa sa urmau să-şi înceapă mandatul pe 1 noiembrie, dar respingerea celor trei candidaţi va duce la amânarea calendarului. Până în prezent nu a fost stabilită o nouă dată pentru votul din plenul PE, dar potrivit surselor dpa acesta nu mai este programat pe 23 octombrie, cum se stabilise iniţial. O întârziere în începerea mandatului noii comisii nu este fără precedent, dar reprezintă totuşi un pas înapoi pentru Ursula von der Leyen, comentează dpa, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel