Parlamentul a respins numirea lui George Orbean la şefia SRTv
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins marţi propunerea de numire a lui George Orbean în funcţia de preşedinte-director general al SRTv.
Decizia a fost luată cu 206 voturi 'împotrivă', 185 voturi 'pentru'. Birourile permanente reunite au decis ulterior convocarea pentru miercuri, la ora 10,30, a plenului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a vota noul preşedinte-director general al SRTv.
Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, Consiliul de Administraţie al SRTv va desemna miercuri dimineaţă, la ora 8,00, o nouă persoană pentru funcţia de preşedinte-director general.
Comisiile de cultură se vor reuni la ora 9,00 pentru audierea persoanei propuse şi pentru a redacta un raport. Parlamentul nu a reuşit, săptămâna trecută, să se pronunţe asupra propunerii de numire a lui George Orbean în această funcţie, nefiind cvorum la votul secret cu bile.
Deputaţii şi senatorii au votat numai noul Consiliu de Administraţie al SRTv, care este alcătuit din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Ionica Stănciulescu, Radu Carp, Debreczeni Hajnal, Ruxandra Garofeanu, Valeriu Cristian Hadji-Culea, Raico Cornea, Monica Simona Ghiurco, Teodor Gabriel Giurgiu, Christel Ţopescu şi George Orbean. Membri supleanţi sunt: Elena Anca Dindirică, Smaranda Vornicu Shalit, Lucian Romaşcanu, Adriana - Silvia Mesesian, Cristian Vasile Petcu, Rostas-Peter Istvan, Savu Cătălin Cătană, George Bălăşoiu, Andrea-Julika Ghiţă, Cornel Mihalache, Luminiţa Velciu, Ana Maria Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News