Data publicării:

Parlamentarii vor eliminarea sălilor de jocuri de noroc din apropierea şcolilor, locurilor de joacă, spitalelor şi bisericilor4

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Deputaţii USR Diana Stoica şi Filip Havârneanu au depus în Parlament un proiect de lege pentru eliminarea sălilor de jocuri de noroc din apropierea şcolilor, locurilor de joacă pentru copii, dar şi centrelor culturale, spitalelor şi bisericilor.

Iniţiativa legislativă țintește modificarea Ordonanţei nr. 77/2009, și doreşte ca spaţiile în care sunt jocuri de noroc să fie amplasate la o distanţă de minimum 300 de metri de unităţile de învăţământ, lăcaşuri de cult, aşezăminte de cultură, sănătate, anunță Agerpres.

„E clar că în România ne confruntăm cu un fenomen deosebit de nociv, al patimei jocurilor de noroc. Nu mai departe de săptămâna trecută, vedeam cu toţii cazul unei primăriţe care a jucat la păcănele banii din ajutoarele de încălzire. Noi trebuie să avem grijă ca generaţiile următoare să aibă informaţiile să ia nişte decizii mai bune, nu să vadă, zi de zi, în jurul şcolilor păcănele”, a declarat Diana Stoica, deputat USR şi membru în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, conform sursei citate.

„Proiectul pe care l-am depus îşi propune să reglementeze domeniul jocurilor de noroc, în sensul de a îndepărta aşa-numitele păcănele din proximitatea şcolilor. Au apărut ca ciupercile după ploaie în jurul unităţilor de învăţământ şi sunt un exemplu negativ pentru toţi elevii. Cunoaştem situaţii în care elevii ies şi în pauze ca să joace în aceste săli de jocuri de noroc şi nimeni nu acţionează”, a precizat şi Filip Havârneanu, deputat USR şi membru în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Legislaţia în vigoare (OUG 77/2009) interzice doar ca sălile de jocuri de noroc să fie în incinta unităţilor de învăţământ, a campusurilor aferente acestora, centrelor de cultură, spitalelor şi bisericilor. Proiectul USR propune ca interdicţia să fie extinsă şi pe o rază de 300 de metri faţă de acestea.

Potrivit sursei menţionate, problema dependenţei de jocuri de noroc în rândul minorilor a fost observată şi de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, care a organizat, în anul 2019, o structură distinctă, respectiv Serviciul Promovare Joc Responsabil. În anul 2020, au fost scoase la concurs un număr de posturi din cadrul acestui serviciu, însă ca urmare a pandemiei de COVID-19, Oficiul a decis anularea concursului.

Câştigurile din jocurile de noroc care depăşesc 1000 de lei, impozitate cu 40%

Jocurile de noroc care depăşesc 1.000 de lei ar putea fi impozitate de anul viitor, după ce PSD a propus impozitarea cu 40% a câştigurilor mai mari de 1000 de lei. Până acum, câştigurile care depăşeau 6.700 de lei erau impozitate cu 40%. În noua variantă a legii, orice câștig de peste 1.000 de lei va fi impozitat cu 40%. De asemenea, câștigurile mai mici de 1.000 de lei vor fi impozitate cu 3%. 

„Verificarea încadrării în plafonul neimpozabil se efectuează la fiecasre plată indiferent de tipul de joc din care a fost obținut venitul respectiv. În cazul în care venitul brut primit la fiecare plată depășește plafonul neimpozabil de 1.000 de lei inclusiv, impozitarea se efectuează distinct față de veniturile obținute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc”, arată amendamentul propus de PSD.

Conform documentului, 98,8% din taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces, precum şi din alte taxe prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se constituie venit la bugetul de stat, iar 1% din aceste taxe se constituie ca venit al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi 0,2% ca venit al Comitetului Naţional Paralimpic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel